In munţii Zagros; pe înserat. Soarele atinse orizontul şi bărbatul trase obosit de hăţurile calului, bucuros că sosise vremea pentru rugăciune. Se numea Hussain Kowissi şi era un iranian de treizeci şi patru de ani, masiv, cu pielea albă, iar ochii şi barba foarte întunecate. Pe umăr îi atîrna o armă automată sovietică AK47. Era bine înfăşurat în haine, ca să se apere de frig - purta un turban alb şi un halat de culoare închisă, murdar şi prăfuit, iar pe deasupra lor un cojoc grosolan din piele de oaie, după obiceiul tribului nomad Kash'kai, legat cu o curea, şi cizme foarte uzate. Pentru că avea urechile acoperite, nu auzise vuietul îndepărtat al turbinelor motoarelor elicopterului ce se apropia. In urma lui, cămila de povară, istovită, smuci de funie, nerăbdătoare să mănînce şi să se odihnească. Fără s-o bage în seamă o blestemă şi descăleca. Se afla la aproape două mii cinci sute de metri altitudine şi aerul era rarefiat şi rece, foarte rece. Pămîntul era acoperit cu un strat gros de zăpadă pe care vîntul o spulbera în rafale, făcînd drumurile alunecoase şi înşelătoare. Dedesubt, poteca prea puţin umblată se încoîcea înapoi către văi îndepărtate şi, în cele din urmă, către Isfahan, de unde venea. înainte, drumul se răsucea primejdios în sus, printre colţurile de stîncă, apoi către celelalte văile care se deschideau către.Golful Persic şi către oraşul Kowi'ss, unde se născuse, unde locuia acum şi de la care îşi luase numele cînd devenise mullah. Nu-i păsa de primejdii sau de frig. Primejdiile îi apăreau la fel de limpezi ca şi aerul. E aproape ca şi cum aş fi din nou nomad, alături de bunicul, care ne conducea pe vremuri cînd toate triburile Kash'kai puteau să hălăduiască de la păşunile de iarnă ii către cele de vară - un cal şi-o puşcă pentru fiecare bărbat şi cirezi îndeajuns, turme de oi şi capre şi cămile nenumărate, cu femeile noastre neacoperindu-şi faţa cu văluri, triburile trăind libere, aşa cum au trăit înaintaşii noştri zeci de secole, nesupuşi nimănui altcuiva decît Voinţei lui Allah - aceste vremuri care s-au sfîrşit abia cu şaizeci de ani în urmă, îşi spuse, simţind mînia ridicîndu-se în el, şi cărora le-a pus capăt RezaHan, soldatul ridicat de jos, care, cu ajutorul viclenilor de englezi, a uzurpat tronul, s-a proclamat Reza Şah, primul dintre Şahii Pah-lavi şi, apoi, cu sprijinul regimentului său de cazaci, ne-a supus şi a încercat să ne şteargă de pe faţa pămîntului. A fost Voia lui Allah ca, cu timpul, Reza Şah să fie umilit şi exilat de împuţiţii stăpîni englezi şi să moară uitat; Voia lui Allah ca Mohamed Şah să fie obligat să scape cu fuga cu cîteva zile în urmă; Voia lui Allah ca Khomeini să se întoarcă să continue revoluţia Lui, Voia lui Allah ca mîine sau poimîine să îmi primesc martiriul, Voia lui Allah ca să fim luaţi de Vîrtejul Său şi ca acum să fie dată o ultimă lovitură tuturor lacheilor Şahului şi tuturor străinilor. Elicopterul era mai aproape acum, dar tot nu-1 auzi, şuierul vîntului care lovea în rafale acoperind zgomotul. Mulţumit, îşi scoase covorul de rugăciune şi-1 întinse pe zăpadă. Spatele încă-1 durea din pricina rănilor provocate de bici. îşi umplu palmele de zăpadă, îşi spălă mîinile şi chipul după ritual, pregă/indu-se pentru cea de-a patra rugăciune a zilei, apoi se întoarse cu faţa către sud-vest, spre oraşul sfînt, Mecca, aflat la două mii de kilometri depărtare, în Arabia Saudită, şi îşi îndreptă gîndurile către Allah. - Allah-u Akbar, Allah-u Akbar, la illah illa Allah... Se prosternă repetînd Shahada, lăsînd cuvintele arabe să-1 învăluie: