Zvonul care se vehicula în compania de producţie a lui Ritchie Shepherd era adevărat, nu se găsea doar în mintea angajaţilor, care cu greu îl intuiseră şi care nu vorbeau aproape deloc despre el. Era ca o duhoare firavă, suficient de distinctă încât s-o simţi, dar prea banală ca să pomeneşti de ea. Pe tot parcursul sezoanelor de toamnă şi de primăvară ale emisiunii Cura de înfrumuseţare a adolescenţilor, când se îngrămădeau în jurul lui Ritchie, punându-i întrebări cărora deja le cunoşteau răspunsul sau cerşindu-i complimente şi implorându-l să le pună la punct inamicii, ei stătuseră cu ochii pe el. Îşi dăduseră seama că nu mai era la fel de haios ca până atunci. Oare îşi păstra glumele pentru o altă persoană? Acum se mişca ciudat, se gândeau ei. Avea un mers sprinţar şi cam stângaci, prea entuziast, de parcă ar fi căpătat de undeva o energie suplimentară sau ceva l-ar fi întinerit. Atâta vreme cât zvonul a rămas doar în minţile lor, angajaţilor li se rupea inima. Zvonul era următorul: că, după o lungă perioadă de acalmie, Ritchie îşi înşela din nou soţia, pe Karin, însă de această dată cu o minoră. Le părea rău pentru familia lui Ritchie, dar dacă din acest motiv ar fi avut de suferit şi salariaţii companiei? Simţeau că-i paşte un pericol. Scandalul putea izbucni dacă fie şi numai o singură persoană spunea ceva. Tuturor le plăcea Ritchie, dar nu se îndoiau că era suficient de egoist încât să-i tragă după el. Birourile companiei de producţie erau îmbibate de teamă şi de suspiciuni. Când două gemene de paisprezece ani au venit într-o zi, fără a fi însoţite de vreunul din părinţii lor, şi au spus că vor să se vadă cu Ritchie, asistenta lui personală, Paula, s-a ridicat brusc în picioare de pe scaunul de la biroul ei, a împins cu coapsa colţul unei foi de hârtie pe care tipărise un e-mail şi şi-a vărsat cana cu cafea pe fustă. Tehnicianul-şef a avariat iremediabil o lentilă Fresnel de două mii de lire. A scăpat-o de pe schelă când l-a văzut pe Ritchie cum zâmbeşte şi cum îi atinge cotul unei fete deşirate, care era în clasa a opta şi se îmbrăcase cu o rochie scurtă. „Era bine dezvoltată“, s-ar fi scuzat moşulică dacă nu i-ar fi fost teamă că aşa ar cobi, prin urmare a zbierat doar „Am scăpat-o!“, pe când cei de dedesubt au sărit pentru a se feri de cioburile lentilei care se împrăştiau pe podea. Când redactoarea de scenarii l-a văzut pe Ritchie discutând cu un grup de şcolăriţe cu fundurile bombate în colanţi, s-a dus la el şi l-a întrerupt în mijlocul propoziţiei. Şi-a dat imediat seama că se făcea de râs. Profesorii fetelor erau de faţă. Junghiul de frică din inimă o îndemnase să facă asta. Junghiul nu putea fi domolit decât dacă era pus în cuvinte. Echipa de producţie avea nevoie să se exprime pentru a scăpa de groaza care le umplea sufletele, iar când, în sfârşit, zvonul şi-a găsit o formă verbală de manifestare, i-a eliberat atât de complet, încât i-au dat crezare cu toţii. Era mult mai bine ca Ritchie să divorţeze de Karin, după o căsnicie de zece ani, şi să piardă custodia fiului şi fiicei sale din cauza noii prezentatoare Lina Riggs, care avea peste douăzeci şi unu de ani, decât ca şeful lor să facă un lucru ilegal şi ruşinos, ceva ce i-ar fi mânjit pe toţi cu vopseaua permanentă a cuvântului de nerostit. Fără ca schimbarea să fie remarcată de către cineva, „Mă întreb dacă“ şi „Pun pariu că“ sau „Doar nu crezi“ s-au transformat în „Am auzit“ şi „Am auzit una tare“ şi „Ştiu cu cine şi-o trage Ritchie“. Certitudinea îi unise pe toţi.