Capitolul 1

 Sir Walter Elliot, de la Kellynch Hall, din Somersetshire, era un bărbat care, pentru propriul amuzament, nu se uita în nicio carte în afară de Cartea nobililor. Acolo îşi găsea preocupare în ceasuri de plictiseală şi consolare în cele de suferinţă; acolo sentimentele sale trezeau admiraţie şi respect, contemplând rămăşiţele limitate ale celor mai timpurii privilegiaţi; acolo orice senzaţii neplăcute, provenind din chestiuni domestice, se schimbau în mod natural în milă şi dispreţ, în timp ce dădea paginile creaţiilor aproape nesfârşite ale secolului trecut; şi acolo, chiar dacă fiecare pagină era lipsită de putere, el îşi putea citi propria istorie cu un interes care nu slăbea niciodată. Aceasta era pagina la care se deschidea volumul lui preferat: ELLIO T. DE LA KELLYNCH HALL Walter Elliot, născut pe 1 martie 1760, căsătorit pe 5 iulie 1784 cu Elizabeth, fiica lui James Stevenson, esq. de la South Park, în districtul Gloucester, de la care doamnă (care a murit în 1800) a avut moştenitori pe: Elizabeth, născută pe 1 iunie 1785; Anne, născută pe 9 august 1787; un fiu născut mort pe 5 noiembrie 1789; Mary, născută pe 20 noiembrie 1791. Cu siguranţă astfel fusese paragraful iniţial care ieşise din mâinile tipografului, dar sir Walter îl îmbunătăţise adăugând, pentru informarea lui şi a familiei, după data naşterii lui Mary, „Căsătorită pe 6 decembrie 1810 cu Charles, fiul şi moştenitorul lui Charles Musgrove, esq. de la Uppercross, din districtul Somerset” şi introducând cu cea mai mare acurateţe ziua lunii în care îşi pierduse soţia.

 Apoi urma istoria şi ridicarea familiei străvechi şi respectabile, în termenii obişnuiţi, cum se stabiliseră mai întâi în Cheshire, cum erau menţionaţi în Dugdale, îndeplinind funcţia de înalt prim-preşedinte, reprezentând un comitat în trei parlamente succesive, străduinţele pentru loialitate şi demnitatea de nobil, în primul an al lui Charles Întâiul, cu toate Mary şi Elizabeth cu care se căsătoriseră; acoperind întrutotul două pagini frumoase şi terminând cu blazonul şi deviza, Reşedinţa principală, Kellynch Hall, în districtul Somerset”, iar sir Walter scriind din nou de mână această încheiere: „Moştenitor prezumtiv, William Walter Elliot, esq., strănepot al celui de-al doilea sir Walter. Vanitatea era începutul şi sfârşitul caracterului lui sir Walter Elliot: vanitatea persoanei şi a situaţiei. Fusese remarcabil de frumos în tinereţe; şi la cincizeci şi patru de ani era încă un bărbat foarte chipeş. Puţine femei s-ar fi putut gândi mai mult la înfăţişarea lor personală decât el şi nici nu se putea ca valetul vreo unui lord să fie mai încântat de poziţia pe care o deţinea în societate. El considera că binecuvântarea frumuseţii se datora numai titlului nobiliar, iar sir Walter Elliot, cel care deţinea acest dar, era obiectul constant al celui mai înalt respect şi al veneraţiei. Înfăţişarea plăcută şi rangul înalt îi îndreptăţeau ataşamentul, deoarece lor trebuie să le fi datorat o soţie cu un caracter mult superior faţă de orice ar fi meritat propriul său caracter. Lady Elliot fusese o femeie excelentă, plăcută şi cu bun simţ, ale cărei judecată şi comportament, dacă ar putea fi iertate pentru infatuarea tinerească de a deveni lady Elliot, nu solicitaseră indulgenţa după aceea. Ea ăcuse concesii, sau îşi îmblânzise, sau îşi tăinuise neajunsurile, şi promovase adevărata respectabilitate timp de şaptesprezece ani; şi chiar dacă ea însăşi nu fusese cea mai fericită fiinţă de pe pământ, descoperise destule bucurii în îndatoririle ei, în prietenii şi copiii ei ca să se ataşeze de viaţă şi să nu-i fie indiferent dacă era chemată să o părăsească sau nu. Trei fete, cele două mai mari de şaisprezece şi paisprezece ani, erau o moştenire cumplită de lăsat pentru o mamă şi o povară îngrozitoare sub autoritatea şi îndrumarea unui tată vanitos şi nepriceput. Ea avusese, totuşi, o prietenă foarte apropiată, o femeie cu bun simţ, merituoasă, care fusese mânată, dintr-o afecţiune puternică faţă de dânsa, să se stabilească aproape de ea, în satul Kellynch, iar lady Elliot se baza pe înţelepciunea şi sfaturile ei pentru cel mai sigur ajutor în menţinerea bunelor principii şi instrucţiei pe care le oferise cu atâta nelinişte fiicelor ei.