Lydia Smith plecă din cadrul uşii dormitorului sărăcăcios pe care Maltby îl transformase în birou şi se ghemui lângă silueta costelivă, încreţită a doctorului. Nu se aştepta să găsească puls şi, când îşi puse vârful degetelor pe gât, sub barba albă răvăşită, îşi dădu seama că avea dreptate.
Se cutremură, se ridică repede, se dădu înapoi şi îşi luă geanta de umăr pentru a scoate telefonul. Degetele îi tremurau când formă numărul pentru urgenţe.
- Da, este corect, spuse ea operatoarei mult prea stresate. Numărul treisprezece, Hidden Lane. Etajul unu, apartament A. Este în Old Quarter, în apropiere de Zid.
- Mă scuzaţi, doamnă, dar strada asta nu apare pe harta oraşului, spuse răstit operatoarea. Sunteţi sigură că aceasta este adresa?
2
- Da, sunt sigură. Hidden Lane nu apare pe toate hărţile. Lydia se mai îndepărtă un pas de lângă cadavru. Probabil că acesta este motivul pentru care este numită Aleea Ascunsă. Uite, spune medicilor să vină pe Dead City Way, pe South Wall Street şi apoi să meargă la dreapta, la taverna din colţ. Odată ce vor ajunge în zonă, toată lumea îi poate îndruma.
- În regulă. Se făcu un moment de linişte înainte ca femeia să revină la telefon. Sunt pe drum. Trimit la dumneavoastră şi un echipaj de poliţie, pentru că aţi spus că este un corp.
Operatorul părea să spună că nu era sigură că Lydia cunoştea diferenţa între un corp mort şi unul de alt fel.
- În acest apartament este cu siguranţă un om mort. Credeţi-mă, am mai văzut unul înainte.
- Pentru niciun motiv să nu părăsiţi locul faptei, doamnă. Deoarece dumneavoastră aţi găsit corpul, va trebui să efectuaţi câteva formalităţi.
Formalităţi. Lydia simţi că i se ridică părul pe ceafă la fel de tare ca în urmă cu câteva minute, când intrase în apartamentul sumbru al lui Maltby şi îşi dăduse seama că se întâmplase ceva îngrozitor.
Din experienţa ei, formalităţi era cuvântul folosit de înfumuraţii membri ai Consiliului Academic pentru a descrie farsa unui interogatoriu formal pe care îl înscenaseră înainte de a o concedia din funcţia pe care o deţinuse la universitate, cu şapte luni în urmă.
Trebuie să parcurgem câteva formalităţi... aşa se exprimase poliţistul care se ocupa de investigaţiile crimei asupra lui Chester Brady, de luna trecută, prevestind astfel tortura pe care Lydia fusese obligată să o îndure.
Nu era vina ei că ea fusese prima persoană care dăduse peste trupul lui Chester în sarcofagul acela ciudat, străvechi, îşi spuse ea. Şi nu avea niciun motiv să creadă că este responsabilă pentru repetarea aceloraşi circumstanţe astăzi, fiind prima persoană care a găsit astăzi trupul lui Maltby.
Era ghinionul ei că intrase în nebunia asta, îşi spuse singură. Ar fi putut fi oricine. Uşa apartamentului lui Maltby era descuiată când venise ea, cu câteva minute în urmă, aşa că îşi vârâse capul înăuntru şi îl strigase. În fond, el era cel care îi spusese să treacă pe acolo în dimineaţa aceasta.
De fapt, mesajul pe care i-l lăsase pe robotul telefonului în timp ce ea era ocupată cu turul unui grup de turişti la muzeu, fusese o cerere insistentă, nu o rugăminte.
„... aici este Dr. Lawrence Maltby. Trebuie să vă văd imediat, domnişoară Smith. Vă rog să veniţi la apartamentul meu cât mai repede posibil. Am veşti extrem de urgente privind incidentul din catacombe de acum câteva luni, care a dus la concedierea dumneavoastră de la universitate...”
Deşi îşi dăduse demisia din funcţia de la Old Frequency College acum mai bine de o decadă, era evident că Maltby nu îşi pierduse prestanţa de profesor autoritar. Tonul vocii sale lăsate pe robot fusese cel al unui şef de catedră mustrând un membru mai tânăr al personalului biroului său.
În ciuda severităţii sale, Lydia nu întârzie să răspundă cererii sale. Cuvintele magice veşti extrem de urgente privind incidentul din catacombe de acum câteva luni îi captaseră pe deplin atenţia.
Dar cursa exorbitantă cu taxiul spre Hidden Lane fusese în zadar. Ajunsese prea târziu.
Cu toate acestea nu vedea niciun motiv care să justifice multitudinea de explicaţii pe care operatoarea i le cerea.
- Uite ce, nu este scena unei crime sau ceva de genul acesta, spuse ea repede. Profesorul Maltby nu a fost ucis. Se pare că a luat o supradoză de Chartreuse. Nu trebuie să mă supui acestui interogatoriu. Nu am niciun răspuns de dat.
Operatoarea era de neclintit.
- Îmi pare rău, doamnă, dar regulile sunt reguli. Rămâneţi unde sunteţi până când ajung acolo medicii şi poliţiştii.
- Mda, sigur. Lydia termină brusc convorbirea. Se uită încă o dată la cadavru şi îşi schimbă apoi imediat direcţia privirii.
Nu îl cunoscuse personal pe Maltby, dar auzise timp de ani de zile bârfele din Ruin Row. Tragicul său sfârşit fusese prezis de ceva vreme de toţi proprietarii de galerii care avuseseră de-a face cu el. În perioada sa de glorie, fusese un profesor de para-arheologie extrem de respectat. Dar cariera lui se ruinase după infiltararea sa în lumea infernală a dependenţilor de droguri.
După ce fusese concediat de Old Frequency College, venise aici în Cadence City, unde încercase să îşi câştige existenţa drept consultant particular pentru colecţionarii şi proprietarii de galerii de pe Ruin Row. Dar drogurile făcuseră imposibilă o colaborare demnă de încredere cu el. Într-un final, reputaţia sa compromisă făcuse ca activitatea lui de consultant să se ruineze complet.