Se pare că ceaiul dulce avea să-mi vină de hac. Nu din cauza conţinutului de zahăr care ţi-ar fi putut provoca o comă diabetică încă de la prima sorbitură. Şi nici pentru că frate-meu era cât pe ce să accidenteze trei maşini în timpul unui viraj în ac de păr, după ce a primit un mesaj text, compus din numai două cuvinte. Sweet. Tea.1 Nu. Pofta de a bea un ceai dulce mă aducea faţă în faţă cu Jase Winstead, întruchiparea tuturor fanteziilor de fetişcană pe care le-am avut vreodată, ba încă şi mai şi. Iar asta era prima dată când îl întâlneam în afara campusului. Şi de faţă cu frate-meu. O, Sfântă Mărie, mamă a tuturor copiilor din lume, asta avea să fie stânjenitor. De ce, of, de ce a trebuit ca frate-meu să îi trimită mesaj lui Jase, să îi spună că ne aflăm în capătul lui de oraş şi să îl întrebe dacă avea nevoie de ceva? Misiunea lui Cam era să mă plimbe pe mine prin împrejurimi ca să mă pot obişnui cu peisajul. Deşi 1 Ceai. Dulce. 2 priveliştea la care urma să asist era, cu siguranţă, mult mai frumoasă decât tot ceea ce văzusem până acum din acest ţinut. Dacă mai dădeam peste încă un club de striptease, urma să rănesc pe cineva. Gonind pe drumul neasfaltat, Cam privi spre mine. Mi se păruse că ieşisem de pe Route 9 de un car de ani. Ridicând o sprânceană, privirea îi căzu de pe faţa mea spre ceaiul pe care îl ţineam strâns în mâini. – Ştii, Teresa, s-a inventat o chestie care se numeşte suport pentru pahare. Am clătinat din cap. – E în regulă. Îl ţin eu. – Biiine, lungi el cuvântul, concentrându-se la drum. Mă purtam ca o crizată, când ar fi trebuit să fac pe neinteresată. Singurul lucru care mai lipsea pe planeta asta era să afle Cam motivul pentru care aveam atitudinea unui retardat fumat. – Deci, um, credeam că Jase locuieşte lângă universitate. A sunat normal, nu? O, Doamne, eram aproape sigură că vocea mi-a tremurat la un moment dat, în timpul acelei întrebări nu chiar atât de inocente. – Da, dar îşi petrece mai tot timpul liber la ferma familiei lui. 3 Cam încetini camioneta şi viră brusc la dreapta. Ceaiul aproape că zbură pe geam, dar mi-am strâns şi mai tare mâna pe el. De data asta, ceaiul n-avea să plece nicăieri. – Ţi-l aminteşti pe Jack, nu-i aşa? Sigur că mi-l aminteam. Jase avea un frate de cinci ani, pe nume Jack, iar micuţul însemna totul pentru el. Îmi aminteam obsesiv tot ce auzisem vreodată despre Jase, aşa cum, îmi imaginam eu, fanii lui Justin Bieber îşi aminteau totul despre el. Oricât de stânjenitor ar fi sunat asta, era adevărat. Jase, chiar dacă el şi restul lumii habar n-aveau, devenise foarte important pentru mine în ultimii trei ani. Un prieten. Îngerul păzitor al lui frate-meu. Şi sursa aprinderii călcâielor mele. Dar apoi, acum un an, când am început clasa a douăsprezecea, Cam a venit acasă, în vizită, iar Jase s-a ţinut după el şi totul s-a transformat în ceva foarte complicat. Ceva ce o parte din mine nu voia decât să uite. Dar cealaltă parte refuza să renunţe la amintirea buzelor lui peste ale mele sau la senzaţia lăsată de mâinile lui atingându-mi uşor trupul sau la felul în care mi-a suspinat numele, ca şi cum i-ar fi provocat o durere chinuitoare şi intensă.