Titlu Jocul minciunii

Autor Sara Shepard
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-sara-shepard-jocul-minciunii-pdf

M-am trezit într-o cadă murdară cu picioare în formă de labe de
leu, într-o sală de baie necunoscută, placată cu gresie roz. Lângă
closet zăcea un teanc de reviste Maxim, în chiuvetă rămăseseră mici
urme de pastă de dinţi verde, iar oglinda era stropită cu picături
albe. Dincolo de fereastră se vedeau un cer întunecat şi luna plină.
Ce zi din săptămână era? Unde mă aflam? Într-o cameră a frăţiei de
la Universitatea din Arizona? În apartamentul cuiva? Abia dacă îmi
aminteam că numele meu era Sutton Mercer şi că locuiam la poalele
munţilor din Tucson, Arizona. Habar n-aveam unde mi-era poşeta
şi nici pe unde-mi parcasem maşina. De fapt, ce tip de maşină
conduceam? Să-mi fi strecurat cineva ceva?
— Emma! s-a auzit vocea unui tip din altă cameră. Eşti acasă?
— Sunt ocupată! a strigat un glas din apropiere.
O fată înaltă şi zveltă, cu părul negru ciufulit atârnându-i în şuviţe
pe faţă, a deschis uşa de la baie.
— Hei! am zis eu, sărind în picioare. Nu vezi că e cineva aici?
Corpul mă furnica, de parcă aş fi amorţit. M-am uitat în jos:
pâlpâiam intermitent, ca şi cum m-aş fi aflat sub o lumină
stroboscopică. Nasol! Sigur că cineva mi-a strecurat ceva!
Fata nu părea să mă audă. A intrat nepăsătoare, iar pe faţă îi jucau
umbre.
— Salut, am strigat, ieşind din cadă, dar fata tot nu s-a uitat la
mine. Eşti surdă?
Nimic. A început să-şi dea pe mâini cu o loţiune cu aromă de
lavandă.
Uşa s-a trântit din nou de perete şi a intrat vijelios un adolescent
cârn şi nebărbierit.
— O! — privirea i-a căzut pe tricoul mulat al fetei, pe care scria
New York New York Roller Coaster. Nu ştiam că eşti aici, Emma.
— Poate că de-asta era uşa închisă?
Emma l-a împins afară şi a trântit uşa. S-a întors în faţa oglinzii.
Mă aflam chiar lângă ea.
— Hei! am strigat din nou.
În cele din urmă, şi-a ridicat privirea. M-am uitat fix în oglindă, ca
să-i întâlnesc ochii. Dar privind într-acolo, am scos un ţipăt!
Emma arăta exact ca mine!
Dar eu nu mă vedeam!