Povestea aceasta a fost scrisă în Afganistan, Suedia şi Statele Unite între anii 2009 şi 2014. Majoritatea evenimentelor pre— zentate se petrec în anii 2010 şi 2011. Am relatat istoriile personajelor aşa cum mi-au fost redate, încercând să coroborez orice detalii pe care nu le observasem direct. Toate persoanele au consimţit să fie intervievate pentru această carte şi li s-a respectat opţiunea de a rămâne sau nu anonime. În unele cazuri au fost modificate sau omise nume ori detalii în scopul protejării identităţii unui subiect. Nimănui nu i s-au oferit sau n-a primit bani pentru participare. Traducătorii au fost plătiţi pentru munca lor. Îmi asum responsabilitatea pentru orice erori datorate traducerii sau propriilor mele limitări. Aceasta este o relatare subiectivă.

TRANZITIA ÎNCEPE AICI.

 Îmi scot vălul negru de pe cap şi-l îndes în rucsac. Părul îmi rămâne strâns în coc la ceafă. În curând vom decola. Îmi îndrept spinarea şi astfel mă înalţ puţin, îngăduind corpului meu să ocupe un spaţiu mai mare. Nu mă gândesc la război. Mă gândesc la îngheţata pe care o voi savura în Dubai. Stăm înghesuiţi pe scaunele mici acoperite cu vinilin din sala de plecări a Aeroportului Internaţional Kabul. Viza îmi expirăîn câteva ore. Un grup foarte petrecăreţ de expatriaţi britanici sărbătoreşte, pentru prima dată după luni de zile, o pauză de la viaţa din spatele sârmelor ghimpate şi paznicilor înarmaţi. Trei asistente umanitare, purtând blugi şi topuri seducătoare, vorbesc surescitate despre o staţiune de plajă. Tricotul negru alunecat de pe un umăr şi expune un petic de piele deja bronzată. Privesc cu ochi mari etalarea neobişnuită a goliciunii. În ultimele luni abia dacă mi-am zărit propriul trup. Este vara anului 2011 şi exodul străinilor din Kabul a început de mai bine de un an. 

În ciuda unui ultim efort, mulţi din comunitatea militară şi a ajutoarelor străine simt că Afganistanul este o cauză pierdută. De când preşedintele Obama a anunţat căsoldaţii americani vor începe să se retragă2 din Afganistan în anul 2014, caravana internaţională s-a grăbit să plece. Aeroportul Kabul reprezintă prima escală pe drumul spre libertate pentru consultanţii, antreprenorii şi diplomaţii supuşi restricţiilor, plictisiţi şi aproape scoşi din minţi. Comercianţii păcii şi dezvoltării internaţionale abia aşteaptă noile misiuni, unde experimentele cu „construirea naţiunii” sau „reducerea sărăciei” n-au luat—o încăîntr-o direcţie greşită. Ei deapănă deja amintiri despre zilele pline de speranţe de la început, cu aproape un deceniu în urmă, când talibanii fuseseră învinşi şi totul părea posibil. Când Afganistanul urma să fie renovat în stilul unei democraţii seculare de tip occidental.