Din câte mi‑am dat seama, toată lumea are parte de un miracol. De pildă, eu probabil nu voi fi niciodată lovit de trăsnet, şi nici nu voi câştiga Premiul Nobel, şi nici nu voi deveni dictatorul vreunei mici naţiuni din Insulele Oceanului Pacific, şi nici nu voi face vreodată cancer la ureche în stadiu terminal, şi nici nu voi face combustie spontană. Dar, dacă aduni laolaltă toate aceste lucruri neverosimile, cel puţin unul din ele i se va întâmpla probabil unuia dintre noi. Aş fi putut să văd cum plouă cu broaşte. Aş fi putut ajunge pe Marte. Aş fi putut fi înghiţit de o balenă. M‑aş fi putut căsători cu regina Angliei sau aş fi putut supravieţui luni de zile în largul mării. Însă miracolul meu a fost diferit. Miracolul meu a fost următorul: dintre toate casele din toate cartierele din întregul oraş Florida, am sfârşit prin a fi vecin cu Margo Roth Spiegelman. Jefferson Park a fost odinioară o bază navală. Însă când cei din marină n‑au mai avut nevoie de ea, au restituit pământul cetăţenilor din Orlando, Florida, care s‑au hotărât să construiască o subdiviziune imensă, fiindcă John Green fiction connection 10 asta fac cei din Florida cu pământul. Părinţii mei şi părinţii lui Margo au sfârşit prin a fi vecini imediat după ce primele case au fost construite. Eu şi Margo aveam doi ani. Înainte ca Jefferson Park să fi devenit un Pleasantville şi înainte să fi fost o bază navală, terenul i‑a aparţinut unui tip numit chiar Dr. Jefferson Jefferson. În Orlando, există o şcoală care‑i poartă numele şi, de asemenea, o mare fundaţie caritabilă, însă lucrul cel mai fascinant şi mai incredibil‑dar‑adevărat e că Dr. Jefferson Jefferson nu a fost doctor de niciun fel. Era un simplu vânzător de suc de portocale pe care‑l chema Jefferson Jefferson. Când a devenit bogat şi influent, a mers la tribunal, şi‑a luat numele „Jefferson“ ca al doilea prenume, iar apoi şi‑a schimbat primul nume în „Dr“. D mare, r mic. Punct. Aşadar, eu şi Margo aveam nouă ani. Părinţii noştri erau prieteni, aşa încât noi ne jucam adesea împreună, plimbându‑ne cu bicicletele pe străzi, până în zona verde din Jefferson Park, axul central al cartierului nostru. Întotdeauna deveneam agitat când auzeam că Margo era pe cale să sosească, având în vedere că era cea mai superbă făptură pe care a creat‑o Dumnezeu vreodată. În dimineaţa cu pricina, Margo purta o pereche de pantaloni scurţi albi şi un tricou roz, care avea imprimat un dragon verde ce scuipa flăcări de sclipici portocaliu. Mi‑e greu să explic cât de minunat mi se părea tricoul atunci. Ca întotdeauna, Margo a apărut pedalând, în picioare, stând aplecată peste ghidon, bascheţii ei mov mişcându‑se ca un vârtej ameţitor. Era o zi de martie călduroasă şi umedă. Cerul era limpede, însă aerul avea un gust înţepător, ca şi când se pregătea o furtună.