O sapcă verde de vănatoare, îndesată pe vărful capului umflat ca un balon. împinse de urechile cămoase, de părul netuns şi de ţepii fini care creşteau chiar în interiorul urechilor, clapele verzi ale şepcii atămau de o parte şi de alta a capului, ca nişte semne de circulaţie ce indică în acelaşi timp două direcţii opuse. Buze pline, ţuguiate. ieşeau de sub mustaţa neagră, stufoasă şi se pierdeau la colţuri în nişte cute mici, pline de dezaprobare şi de firimituri de cartofi crocanţi. 

Din umbra cozoro-cului verde, ochii dispreţuitori ai lui Ignatius J. Reilly, şi albaştri şi galbeni, priveau în jos, spre ceilalţi oameni care aşteptau sub ceasul ma-gazinului universal D.H. Holmes, cercetînd mulţimea în căutarea unor dovezi de prost-gust în îmbrăcăminte. Unele persoane aveau, aşa cum observă Ignatius, haine destul de noi şi de scumpe ca să poată fi consi-derate.pe drept cuvănt, ojignire a bunului-gust şi a decentei. Posesiunea unui lucru nou sau scump nu făcea decît să reflecteze o lipsă de principii teologice şi geometrice; ba chiar te făceau să ai dubii asupra existenţei sufletului. Ignatius purta haine comode şi rezonabile. 

Şapca verde de vănătoare îl ferea de răceală la cap. Pantalonii largi de tweed erau rezistenţi şi-i permiteau deplină libertate în mişcări, Cutele şi ascunzişurile lor formau pungi de aer cald şi stătut care îi dădeau lui Ignatius un plăcut sentiment de linişte. Cămaşa de flanelă în carouri făcea sacoul inutil, în timp ce un fular îi ocrotea porţiunea de piele expusă între guler şi clapele care îi protejau urechile. Vestimentaţia lui era acceptabilă după orice criterii teologice şi geometrice, oricît de obscure, şi sugera o bogată viaţă interioară. Schimbîndu-şi greutatea de pe un picior pe altul în felul său greoi, elefantin, Ignatius provoca nişte valuri de carne care unduiau pe sub tweed şi flanelă, spărgîndu-se la nasturi şi cusături. Astfel reaşezat, reflectă la lungul răstimp petrecut în aşteptarea mamei sale. 

Se concentră în special asupra senzaţiilor neplăcute pe care începuse să le aibă. întrea-ga sa fiinţă i se părea gata să plesnească, pomind de la cizmele volumi-noase de antilopa. Ca şi cînd ar fi vmt sa verifice acest lucru, Ignatius îşi îndreptăochii lui neobişnuiţi spre picioare. Păreau într-adevăr umflate. Era gata să-i ofere mamei sale priveliştea acelor cizme umflate,ca o dovadă a nepăsării ei faţă de dănsul. Privind în sus, văzu cum soarele începe să coboare spre Mississippi la capătul străzii Canalului. 

Ceasul maga/inului univcrsal arăla aproape ora cinci. începu să pregătească în gînd cîteva vorbc bine licluite de reproş, menite să-i provoace mamei sale căinţă, sau cel puţin o stare de confuzie. Adeseori era obligat să o punalapunct. îl adusese în cenlrul oraşului cu vechiul ei Plymouth şi în timp ce fusese la medic să-şi trateze artrita de care suferea, Ignatius cnmpărase la magazinul Werlein nişte partituri pentru trompeta sa şi o coardă nouă pentni lăută. Apoi se plimbase prin Penny Arcade de pe strada Regalăca să vadă dacă se mai instalaserăjocuri mecanice noi. Fusese nemulţumit văzînd căjocul de minibaseball dispăruse. Poate îl duseseră doar la reparat. Ultima dată cîndjucase, maneta nu mai funcţiona şi, după o mică discutic, direcţia îi restituise moneda introdusă,deşi oamenii de pe acolo fusescră destul de mojici să sugereze că el însuşi ar fi stricat aparatul, lovindu-l cu piciorul. Concentrîndu-se asupra deslinului jocului mecanic de baseball, Ignatius se desprinse de realităţile fizice de pe strada Canalului, de oame-nii din preajmă şi, în consecinţă, nu observă perechea de ochi care îl urmăreau flămănzi de după o coloană a clădirii magazinului, doi ochi trişti. strălucind de speranţă şi dorinţă. 

Era oare posibil ca jocul mecanic să fie reparat la New Orleans? Probabil că da. Totuşi, nu era exclus să trebuiască a fi trimis tocmai la Milwaukee sau Chicago, sau în cine ştie ce alt oraş al cărui nume îgnatius îl asocia cu eficiente ateliere de reparaţii şi cu fabrici din care ieşea tot timpul fum. Ignatius spera că jocul de baseball va fi mănuit cu grijă în timpul transportului, că nici unul dintre micii jucîtori nu va fi spart sau ciobit de angajati brutali ai căilor ferate, hotarăţi să ducă definitiv la ruină societatea feroviară prin despăgubirile pretinse de expeditorii de marfă, angajaţi care urmau apoi să facă grevă şi să distrugă Gara Centrală Illinois. In timp ce Ignatius medita la încăntarea pe care micul joc mecanic de baseball o oferea umanităţii, cei doi ochi trişti şi plini de răvnă se în-dreptau spre el prin mulţime, ca două torpile care atinseseră o ţintă mare şi lănoasă. Poliţistul apucă de punga în care erau partiturile lui Ignatius.