Cam pe la anul 1110, regele Sigurd I Magnusson al Norvegiei şi o ceată de oameni de-ai săi se întorceau spre casă pe corăbiile lungi după un pelerinaj în Ţara Sfântă. Navigând pe Marea Egee spre nord, plănuiau să ajungă în îndepărtata lor patrie pe uscat, traversând Rusia. Iar înainte să ajungă în Marea Neagră şi-au pilotat vasele spre portul larg al unui oraş numit de ei Miklagard. Acolo li s-a făcut o primire magistrală. Cârmuitorul din Miklagard, al cărui nume era Kirialax, acoperise străzile care duceau din port până la palat cu postav de preţ, în onoarea lor, şi, în timp ce străbăteau călare aceste căi bogat împodobite, norvegienii erau însoţiţi de coruri şi cântăreţi la lăută. 

Ajunşi la palatul lui Kirialax, oaspeţii au fost invitaţi la un banchet bogat şi, după ce şi-au ocupat locurile, li s-au oferit pungi pline cu monede de aur şi de argint. Ca şi cum această generozitate nu ar fi fost de ajuns, servitorii şi-au făcut din nou apariţia, purtând sipete pline de aur, pe care le-au împărţit în acelaşi fel. În cele din urmă, au adus o mantie din purpură de preţ şi două inele de aur pentru regele Sigurd, care s-a ridicat şi a ţinut un cuvânt elegant, mulţumindu-i lui Kirialax pentru dărnicie. Când norvegienii au plecat, în cele din urmă, Sigurd i-a făcut cadou lui Kirialax toate corăbiile lui lungi şi şi-a continuat călătoria pe uscat. Însă mulţi dintre oamenii lui au preferat să rămână şi să intre în slujba suveranului acelui oraş splendid.

Nu ar fi nimic de reproşat cuiva care şi-ar imagina că întregul episod era doar încă o poveste fantastică, imposibil de crezut, din seria nesfârşită din orice saga scandinavă. Dar în esenţa ei este reală, cel mai probabil. Miklagard chiar a existat şi numele lui adevărat era Constantinopol, capitala a ceea ce în istorie a rămas sub denumirea de Imperiul Bizantin sau Bizanţ, care la începutul secolului al XII-lea domina Balcanii şi o mare parte din Turcia de astăzi. Locuitorii oraşului care i-au întâmpinat atât de cordial pe norvegieni erau bizantini, popor creştin vorbitor de greacă şi care şi considera statul o continuare a vechiului Imperiu Roman. La fel şi conducătorul lor, „Kirialax”, era un personaj real, şi anume împăratul bizantin Alexie (Alexios) I Comnenul (1081-1118).