Târziu în noaptea de 28 mai 1453, împăratul Constantin al Xi-lea Paleolog i-a întâlnit pe comandanţii săi. De şase săptămâni apărau zidurile Constantinopolului, capitala şi unul dintre ultimele avanposturi ale odată puternicului Imperiu al Bizanţului, împotriva forţelor sultanului otoman, Mahomed al Ii-lea. Reuşiseră să rămână pe poziţii, în ciuda şanselor mici de succes, fiind copleşiţi numeric şi depăşiţi din punctul de vedere al armamentului, în faţa tunurilor uriaşe ale sultanului. 

Acum, de la înălţimea zidurilor, puteau să-şi dea seama văzând grămezile de scări şi cârlige de asediu şi judecând după activitatea febrilă din tabăra asediatorilor că pregătirile turcilor în vederea asaltului final se încheiaseră. În acest moment critic, împăratul a căutat să-şi pregătească soldaţii pentru bătălia care îi aştepta şi să le ridice moralul cu o cuvântare însufleţită: Aşadar, fraţi şi camarazi ai mei, fiţi pregătiţi pentru dimineaţa ce vine! Cu iscusinţa şi forţa date vouă de Dumnezeu şi cu ajutorul Sfintei Treimi, în care ne-am pus toată nădejdea, trebuie să silim duşmanul să plece de aici cu toată ruşinea.