Capitolul 1. Tristețea Cele mai frecvente probleme observate în terapie sunt legate de emoții. Manifestarea lor excesivă cauzeaza stres și anxietate, inhibarea lor cauzând tristețe și depresie. Aceasta nu este doar datorită faptului că oamenii sunt mai sensibili la aceste probleme - și de aceea apelează la terapie psihologică mai des, ci și datorită faptului că sunt cele mai frecvente probleme, mult mai mult decât orice alte tulburări în domeniul sănătății mintale. Tristețea este o stare în care o persoană nu se mai simte “împlinită” sau cel puțin “normală”, fiind considerată una dintre emoțiile de bază, împreună cu fericirea sau teama. Tristețea este generată de multiple evenimente, de la pierderea unei persoane iubite, până la neatingerea unui obiectiv, dar, probabil cel mai grav motiv este prezența unei boli, mai ales dacă este o boală incurabilă sau cronică. Relația dintre sănătatea fizică și cea mentală nu mai este contestată de mult. Când cineva suferă de o boală, acest lucru are un efect direct asupra dispoziției lui, iar dispoziția lui are un efect direct asupra restul sferelor din viața persoanei, inclusiv modul în care acesta relaționează cu el însuși și cu ceilalți. Când o persoană nu se simte bine, de exemplu, când suferă de o boală cronică, acest lucru poate modifica în mod semnificativ starea ei de spirit, putând duce la depresie. Dar când apar simptomele depresiei, situația se agravează, deoarece efectele lor asupra sănătății sunt majore, reducând calitatea vieții datorită declinului în dispoziție, precum și al sistemului imunitar, ceea ce creează un cerc vicios pentru pacient. Cu cât o persoană se simte mai rău fizic, cu atât se va simți mai rău psihologic, și cu cât va simți mai mult simptomele depresive, cu atat corpul său va răspunde nefavorabil, ceea ce va împiedica recuperarea. Consecințele acestui cerc vicios sunt o agravare a simptomatologiei, care la rândul ei agravează calitatea vieții pacientului, facându-l mai puțin tolerant la ceea ce i se întâmplă, ducand la un prognostic mai rău, în comparație cu un pacient care nu are simptome depresive asociate. Prin urmare, este foarte importantă detectarea primelor simptome de depresie, pentru a putea fi tratate cât mai curând posibil, evitând progresul simptomelor și dăunarea sănătății pacientului. Una dintre dificultăți este tocmai tratamentul, deoarece, uneori, medicația este incompatibilă cu boala cronică, de aceea este necesară concentrarea exclusiv pe psihologie. Dar, cât de mulți oameni care suferă de o boală cronică au depresie ? La această întrebare doresc să răspundă cei de la Department of Community Health Nursing, Al Farabi College, Riyadh, împreună cu Psychiatric Health Nursing, Faculty of Nursing, The University of Jordan, Amman și Psychiatric Health Nursing, King Hussein Cancer Center, Amman, împreună cu Al Farabi College, Riyadh, și Department of Medical Surgical Nursing, College of Nursing, King Saud University, Riyad (Iordania) care au efectuat un studiu a căror rezultate au fost publicate în jurnalul științific Psychology[1]. La studiu au participat 806 pacienți, dintre care 45% femei și restul bărbați. Toți participanții sufereau de o boală cronică de cel puțin șase luni, precum: diabet de tip II, artrită reumatoidă, boli cardiovasculare, cancer sau boli pulmonare. Au fost excluși din studiu cei cu antecedente de probleme de sănătate