Trebuie să vă răspund deci la întrebările dacă este necesar să le dăm copiilor în general lămuriri despre faptele vieții sexuale, la ce vârstă se poate întâmpla acest lucru și în ce fel. Acceptați acum, chiar de la bun început, mărturisirea mea, că eu găsesc discuția despre cel de-al doilea și cel de-al treilea punct cu totul de înțeles, însă este complet de neînțeles pentru mine cum poate fi prima dintre aceste întrebări obiect al unei diversități de opinii. Ce am ajunge dacă am refuza copiilor – sau să spunem tinerilor – asemenea lămuriri despre viața sexuală umană? Ne temem să nu le trezim prematur interesul pentru asemenea lucruri, mai înainte ca ele să acționeze de la sine în ei. Se speră ca printr-o asemenea tăinuire să reținem pulsiunea sexuală până la vremea la care poate fi repusă pe singurele căi deschise de ordinea socială burgheză? Se crede despre copii că nu ar manifesta niciun interes și nicio înțelegere pentru faptele și enigmele vieții sexuale dacă nu li s-ar atrage atenția din afară asupra acestora? Se consideră oare posibil ca și cunoașterea care le este interzisă să nu fie furnizată pe alte căi? Sau se urmărește într-adevăr și serios scopul ca ei să poată considera mai târziu tot ceea ce ține de sex ca ceva josnic și demn de dispreț, de care părinții și educatorii lor i-au ținut departe cât mai mult posibil? Într-adevăr, nu știu în care dintre aceste scopuri trebuie să văd motivul pentru ascunderea realmente abilă a chestiunilor sexuale față de copii; știu doar că toate sunt la fel de prostești și că îmi vine greu să le diferențiez prin contraargumente serioase. Îmi amintesc însă că în scrisorile de familie ale marelui gânditor și prieten al oamenilor Multatuli am găsit câteva rânduri care ar putea să fie mai mult decât suficiente ca răspuns¹. „În general, după părerea mea, unele lucruri sunt prea învăluite în mister. Facem bine să păstrăm curată fantezia copiilor, dar această curățenie nu este protejată prin necunoaștere. Cred mai curând că, cu cât ascundem ceva băiatului sau fetei, cu atât mai mult lăsăm să se bănuiască adevărul. Urmărim din curiozitate lucruri care nu ne-ar fi trezit decât puțin sau niciun interes dacă ne-ar fi fost împărtășite fără prea multe mofturi. Dacă această ignoranță ar putea fi protejată, atunci m-aș împăca cu lucrurile, dar acest lucru nu este posibil; copilul vine în contact cu alți copii, găsește cărți care îl îndeamnă la reflecție; tocmai secretul cu care părinții tratează ceea ce totuși este înțeles crește dorința de a ști mai mult. Această dorință satisfăcută doar în parte, doar în secret, înfierbântă inima și pervertește fantezia, copilul păcătuiește deja și părinții mai cred că el nu știe ce este păcatul.“