Este o carte despre experienţa de a fi prezent, cum o voi Uăi, cum altfel, pe măsură ce o voi scrie. Şi, pentru a fi complet avizat, înainte de a scoate banii din portofelul electronic (da, ştiu să folosesc un card, nu sunt chiar venit din insulele Iui Margaret Mead), te anunţ, cu modestiami caracteristică şi faimoasă, că ceea ce contează cu adevărat nu este conţinutul (fascinant, oricum), ci vibraţia din spatele lui. Este ca şi cum aş încerca să te fac să vezi bucuria de a fi, iar pentru asta apele: ia cuvinte şi idei, cu speranţa că privirea, la un moment dat, îţi va aluneca printre ele. Această carte este un joc la care te invit să participi ca un copil curios şi lipsit de idei preconcepute. Dacă ai putea admite că tot ce ai învăţat. Până acum despre spiritualitate este greşit, ar fi grozav. Şi chiar dacă nu recunoşti asta, oricum e bine. Până la sfârşitul cărţii drumul e lung şi plin de surprize. 31 iulie 2008, 22:30 1 august încep cu cei mai important lucru. În tine există ceva. Extraordinar de frumos, de inteligent, de iubitor şi de liniştit. Acest ceva a existat dintotdeauna şi va exista veşnic înăuntrul tău, oricine ai fi tu (nu exclud posibilitatea ca acesta carte să fie citită, întro zi, de furnici sau broscuţe ţestoase). Pentru uşurinţa exprimării, voi numi acesta ceva Şinele, încercând astfel să accentuez aspectul de „foarte al tău” sau de „foarte înăuntrul tău”. Cuvântul „Dumnezeu”, provenit din limbajul religios, deşi se referă la cevaul acesta, poate ridica întrebări serioase de genul: „Dumnezeul creştin, islamic sau hindus?”. Parcă nu vreau sămi pun în cap mapamondul religios (oare chiar mar citi sau ar pune cartea direct pe foc?). În plus, termenul „Dumnezeu” este asociat deja, în mentalul colectiv, cu intoleranţa, dogmatismul, fanatismul, violenţa sau, în reprezentările mai naive, cu o entitate ce locuieşte undeva în Cei (întro galaxie îndepărtată, probabil) şi este, desigur, un EL. Cred că a sosit timpul unor denominări mai „neutre”. Altfel spus, a folosi o zicere mai puţin încărcată emoţional, un concept mai transparent şi mai deschis (în sensul de nelimitativ) mi se pare o şansă pentru oamenii care cred, de fapt, în acelaşi lucru. Ce fel de şansă? Aceea de a construi ceva împreună, în Ioc de a se critica, evita sau, în cazuri extreme, măcelări unii pe alţii, folosind, după caz, cuttere sau avioane FI6. În plus, cuvântul „Dumnezeu” este aşa de folosit, de mii de ani, încât îmi seamănă cu o bancnotă uzată. Ei bine, simţul meu estetic, oricum precar ca nivel de dezvoltare, îl refuză (ce să fac, îmi plac banii noi, în special hârtiile de 500 de euro). Cu toate acestea, doar de dragul de a creea ambiguitate (şi, astfel, o uşoară stare de transă), e posibil ca „Dumnezeu” să mai apară prin text. Un termen interesant este şi cel de „Fiinţă”, aşa cum a fost folosit de Heidegger întro carte pe care nu o înţeleg („Sein und Zeit”, pentru curioşi). Fiinţa, adică ceea ce este, nu poate să aparţină exclusiv nimănui, prin urmare este şi a budistului thailandez care creşte tigri, şi a medicului (american?) ce îl tratează pe Bin Laden, şi a mitropolitului silit să dea declaraţii la CN5AS, Fiinţa nu poate fi revendicată de cineva aşa cum este revendicată fâşia Gaza sau Insula Şerpilor. „A fi” este ceva ce aparţine tuturor. Pentru mine, „a fi” este mai mult decât o simplă rostire. Este frumuseţe şi bucurie, inteligenţă uluitoare şi linişte desăvârşită. De ce nu simţim toţi treburile astea şi ce putem face pentru a le percepe constituie subiectul acestei cărţi. Contactul cu Şinele este foarte interesant. Mai precis, te lasă cu gura căscată. Uimit, cu totul uimit. Nuţi vine să crezi. Este ca şi cum ai fi aterizat pe Pământ, direct dintrun univers paralel. Totul în jur este proaspăt, nou, abia scos din cutie. De fapt, e exact pe dos. Tu eşti cel scos din cutie. Despre această cutie voi scrie în continuare. Dacă priveşti în jur, vei vedea, cu siguranţă, următoarele: lucruri (artefacte), obiecte naturale (smaraldul prin care încerci să intri în legătură cu planeta Venus), fiinţe prin care circulă viaţa (plante, motani de apartament, maimuţe fără păr). Off, cum am putut uita: şi fabuloasa ta persoană, desigur. Ea este cutia! Ştiu, nu crezi o iotă din ce spun. Însă este adevăraladevărat: corpul tău (pe care pop pune mâna) şi activitatea ta psihică (pe care nu o poţi vedea nici cu tomografii! Cu emisie de pozitroni) nu eşti m.. sigur că nu sunt în stare de ebrietate, deşi simt o anume euforic. Ultima dată când am consumat alcool a fost în viaţa anterioara. Ceea ce afirm contrazice experienţa ta cotidiană, nu am nici un dubiu, dar asta nu mă împiedică să o ţin pea mea: tu eşti altceva decât corpul sau mintea ta (psyche, pentru colegii mei specialişti). Tu cel autentic eşti prins în această ţesătură extraordinar de complexă, prin magia unui proces pe care îl numesc „Identificare”. Dacă ai acceptat ipoteza (de dragul jocului, evident, doar no să crezi asemenea elucubraţii), te întrebi, poate, unde te afli, totuşi, tu, cel „identificat”. La prima vedere, te afli undeva în adâncul sistemului corpminte. Cu aceasta, presupoziţie voi opera în continuare, deşi, fie vorbantre noi, eşti acolo. E mai rezonabil să te gândeşti că eşti ceva invizibil înăuntrul unui corp (nu te simţi oarecum în cap?). În realitate, tu nu eşti în cap. Nici în inimă, stomac şi, îmi paie foarte rău, nici măcar în organele genitale. Tu nu eşti nicăieri (înţelegi acum titlul cărţii?). Şi, totuşi, trebuie să fii undeva, doar eşti, mama ei de filosofic de canal! (Dacă nu ţiai dat seama încă, una dintre strategiile mele este să realizez conexiuni neaşteptate, astfel încât săţi modific starea obişnuită de conştiinţă.) Trebuie să fii undeva, e absurd să nu fii nicăieri. Ai perfectă dreptate (sunt şi eu o fiinţă raţională, cu studii avansate de obversiune, contrapoziţie şi conversă obvertită). Eşti nicăieri şi eşti şi undeva. Doar că… altundeva! Nui aşa că nu înţelegi? Nici eu, dar măcar mă străduiesc. „între nicăieri şi altundeva”, acesta e spaţiul tău neimpozitat, prietenos şi iubitor dincolo de orice limită. Este locul din care pleci fără să te mişti şi locul în care te întorci precum fiul risipitor. Este cea mai interesantă destinaţie de vacanţă, absentă cu desăvârşire din oferta agenţiilor de turism. Este geografia secretă pe care o vom explora împreună, deoarece o locuim împreună, singura diferenţă fiind că tu încă nu ştii asta. Pe parcursul călătoriei vei avea un fel de flashuri, scurte momente în care vei simţi că lucrurile „chiar aşa sunt”. Şi dacă asta nu se va întâmpla (ceea ce nu cred, cunoscândumi geniul şi modestia asociată), atonei oricum nu ai pierdut nimic, în afară de timpul energia, neuronii, apa din corp, giicogenul din ficat şi speranţa întro lume inteligibilă.