Indiferent de abordare, terapeuții se ocupă, într-o oarecare măsură, de experiența emoțională pe care pacienții o evocă în terapie. Cei care folosesc restructurări cognitive speră că dobândirea unor noi stiluri de gândire va schimba felul în care oamenii se simt, că terapia comportamentală dialectică încurajează pacienții să învețe cum să își regleze emoțiile care adesea par haotice sau înspăimântătoare, că terapia prin acceptare și angajament încurajează flexibilitatea și toleranța emoțiilor, concomitent cu urmărirea valorilor în viață, că terapia metacognitivă se axează pe rolul problematic pe care apelul la îngrijorări și ruminare îl are în confruntarea cu situațiile dificile și că activarea comportamentală subliniază importanța comportamentului proactiv și recompensator în locul pasivității, al izolării și evitării. Totodată, în domeniul psihanalitic, terapia bazată pe mentalizare accentuează valoarea pe care o are conștientizarea crescută a stărilor interne sau mintale proprii sau ale altora, precum și reflectarea asupra acestora, în timp ce modelele psihodinamice tradiționale urmăresc accesarea acelor emoții și amintiri care sunt asociate unor dificultăți persistente. 

Adevărul este că emoțiile sunt cele care îi determină pe oameni să caute ajutor, indiferent de orientarea teoretică pe care ne-o asumăm; cu toate acestea, până acum s-a vorbit prea puțin despre modul în care pacientul se gândește la emoții și despre strategiile pe care acesta le adoptă pentru a regla respectivele emoții. înainte să îl cunosc pe Aaron Beck și să încep să lucrez în domeniul terapiei cognitive, am fost implicat activ în cercetarea cogniției sociale - anume, cum ajung oamenii să explice cauzele comportamentelor, cum îi descriu pe ceilalți prin concepte de tipul trăsăturilor, cum recunosc variabilitatea la ceilalți și la propria persoană și cum judecă intenționalitatea și responsabilitatea. Cogniția socială este relevantă pentru terapia cognitivcomportamentală, deoarece emoțiile unei persoane - precum și strategiile la care aceasta apelează pentru a și le regla — ar putea fi legate de „teoria”pe care persoana respectivă o are cu privire la emoții. Modelul centrat pe scheme emoționale pornește de la ideea că odată activate emoțiile, avem adesea o serie de interpretări asupra emoțiilor respective, iar aceste interpretări sunt, la rândul lor, asociate strategiilor la care apelăm pentru a face față emoțiilor respective.