După mai mult de douăzeci şi cinci de ani de când practic psihologia, multă lume mă Întreabă cum se împacă această profesie cu activitatea mea ca membru al Camerei Reprezentanţilor din Congresul Statelor Unite. Dincolo de dificultăţile şi de marea satisfacţie pe care le am în munca mea, cele două roluri nu sunt chiar atât de diferite. Lucrând ca psiholog, i-am ascultat adeseori pe oameni spunându-şi ofurile şi am fost de multe ori chemat să mediez disensiunile din familie. Congresul îşi are şi el partea lui de gâlceavă, dar, atunci când participanţii împărtăşesc scopul comun al rezolvării problemelor, această instituţie funcţionează la parametrii săi optimi. Dar oricine poate deveni disfuncţional destul de repede, dacă urmăreşte să lovească, să distrugă sau să facă în vreun alt fel viaţa grea altcuiva. Şi exact atunci se defectează sistemul. O parte a publicului are impresia că la Washington există mult prea multă înverşunare şi meschinărie. Nu pot să neg acest lucru. Este adevărat. Majoritatea celor de la Washington chiar încearcă să facă o treabă bună, în ciuda faptului că nu întotdeauna cad de acord asupra modului în care trebuie procedat. Din nefericire, există şi cei pe care nu-i preocupă decât jocurile de culise ale puterii. Deşi pot să nu iau întotdeauna în serios ceasurile pe care le petrec asistând la dezbateri uneori acerbe, foarte sincer vorbind sunt recunoscător pentru faptul că oamenii doresc să analizeze împreună problemele şi pentru faptul că avem dezbateri, un forum de discuţii şi un schimb liber de idei - fiindcă profesia mea de bază îmi reaminteşte care ar fi alternativa! Atunci când opiniile nu sunt exprimate într-o atmosferă de încredere, oamenii îşi ascund convingerile, emoţiile şi acţiunile, iar uneori caută să submineze progresul. Intrigi, înşelăciune şi pură ticăloşie - acesta poate fi tragicul rezultat, atunci când beţia puterii, dorinţa de a distruge şi mânia primează în faţa raţiunii. Revoluţia nu merge; rezoluţia prin raţiune, da. Acum vorbeşte legiuitorul din mine.
Listată pe: 31 decembrie 2025
TOP 10 Cărți