Stuart Bună ziua! Ne-am mai întâlnit. Stuart. Stuart Hughes. Da, sunt sigur. Absolut. Acum vreo zece ani. Nu-i nimic, se mai întâmplă. Nu trebuie să mimaţi. Dar eu îmi amintesc de dumneavoastră. Eu îmi amintesc de dumneavoastră. Ar fi fost şi greu să uit, nu? Puţin mai mult de zece ani, chiar, dacă mă gândesc bine. Mda, m-am schimbat. Sigur. Pentru început, aici totul e grizonant. Nici măcar sare-cu-piper nu mai pot să-i spun, nu? A, apropo, şi dumneavoastră v-aţi schimbat, să ştiţi. Poate credeţi că sunteţi la fel ca atunci. Credeţi-mă, nu sunteţi. Oliver Ce bolboroseală prietenoasă se aude din bârlogul alăturat, ce miorlăieli şi bufnituri din celula cu pereţii capitonaţi? Să fie oare trecutul - trecut în sensul de fostul - meu prieten Stuart? „Îmi amintesc de dumneavoastră.” Tipic pentru Stuart. E atât de trecut, atât de fost-la-modă, încât îi plac cântece lăcrimoase dinainte de a se naşte. Vreau să zic, e una să-ţi placă muzica de doi bani, care ţi-a acompaniat primele zvâcniri desfrânate ale libidoului, chiar dacă e vorba de Randy Newman sau Luigi Nono. Dar să-ţi placă lălăielile estivale ale unei generaţii trecute - asta e atât de mişcător şi tipic pentru Stuart, nu credeţi?