Orele Indepartate, Kate Morton citește online gratis. Fragment. Şşşşt... îl auzi? Copacii îl simt. Ei sunt primii care ştiu că se apropie. Ascultă-i! Copacii pădurii întunecate şi adânci îşi tremură şi-şi u ntură frunzele asemenea aşchiilor pergamentoase de argint halul, vântul viclean se furişează printre vârfurile lor, şoptind că ra începe curând. Copacii ştiu prea bine, căci sunt bătrâni şi au văzut multe. li o noapte fără lună. li o noapte fără lună când se iveşte Omul Noroaielor. Noaptea şi-a pus o pereche de mânuşi fine, d e p ’ele, a întins un văl negru peste întreg ţinutul: un vicleşug, o vrajă sub care totul să se cufunde iii somn fără vise. li întuneric, dar nu beznă, căci totul în jur păstrează nuanţe, şi tonuri, şi contururi. Uite. vălătucii aspri ai codrului îngrămădit, in tinderile peticite ale câmpului, noroiul şanţului de apărare, ca o melasă netedă. Şi totuşi... Doar dacă nu eşti foarte atent ai putea să nu bagi de seamă că s-a mişcat ceva tocmai acolo unde nu te-ai fi aşteptat. Dar chiar eşti norocos. Căci nu s-a mai întâmplat ca 17 ne va să apuce să-l vadă pe Omul Noroaielor şi să rămână în viaţă pentru a povesti cum a fost. Uite-acolo! Şanţul de apărare negru şi întins, năpădit de noroi, nu mai e neted. Pare că se ridică o gălmă, acolo, unde i se lărgesc malurile, o umflătură ce tot creşte, cu un tremur văluriţ ca o părere...