Tata e obsedat să deţină controlul, pe maică-mea vitregă o urăsc, fratele meu e mort, iar mama are… mă rog… probleme. Cum credeţi că o duc?” Replica asta mi-ar fi plăcut la nebunie s-o dau la întrebarea doamnei Collins, însă tatăl meu acorda o importanţă prea mare aparenţelor, astfel încât eu să mai pot răspunde cu sinceritate. Aşa că, în loc de asta, am clipit de trei ori şi am zis: — Bine. Doamna Collins, noua asistentă socială detaşată la Eastwick High, s-a comportat de parcă n-aş fi spus nimic. A împins un teanc de dosare spre marginea biroului ei şi-aşa învălmăşit şi s-a apucat să răsfoiască în pripă diverse documente. Noua mea terapeută a început să fredoneze o melodie când mi-a găsit dosarul gros de opt centimetri şi s-a răsplătit cu o gură de cafea, lăsând o urmă de ruj roşu-aprins pe curbura cănii. Duhoarea de cafea ieftină şi de creioane proaspăt ascuţite plutea apăsătoare prin aer. Pe scaunul din dreapta mea, tata îşi tot privea ceasul de la mână, iar pe cel din stânga, Vrăjitoarea cea Rea din Vest se foia, nerăbdătoare. Eu lipseam de la prima oră de analiză matematică, tata lipsea de la nu ştiu ce întâlnire foarte importantă, cât despre mama mea vitregă din Oz? Sunt convinsă că ei îi lipsea creierul. — Nu-i aşa că-ţi place ianuarie? M-a întrebat doamna Collins, în timp ce-mi deschidea dosarul. Un nou an, o nouă lună, o nouă viaţă pe care s-o începi de la zero. Şi, fără ca măcar să aştepte vreun răspuns, a continuat: — Îţi plac perdelele? Eu le-am făcut. Dintr-o singură mişcare sincronizată, taică-meu, maică-mea vitregă şi cu mine ne-am întors privirile spre perdelele cu buline roz atârnate la ferestrele care dădeau spre parcarea elevilor. Erau prea de Căsuţa din prerie pentru gustul meu şi cu o combinaţie de culori ca un delir coşmaresc. Niciunul dintre noi nu i-a răspuns şi tăcerea noastră a generat o stânjeneală apăsătoare. Exact atunci, telefonul Blackberry al tatălui meu a vibrat. Cu un efort exagerat, el şi l-a scos din buzunar şi a început să citească de pe ecran. Ashley stătea să-şi bată darabana cu degetele pe pântecul umflat, iar eu citeam inscripţiile pictate de mână de pe tăbliţele atârnate pe perete, ca să mă pot concentra la orice altceva, numai la ea nu. Eşecul este unicul tău duşman. Singura cale de a urca este să nu priveşti niciodată în jos. Reuşim deoarece credem. Un vultur stă peun pisc c-un pix în plisc. OK… e drept că ultima dintre ele nu era prezentă pe peretele zicalelor, dar mie mi s-ar fi părut amuzantă, de-ar fi fost. Doamna Collins îmi dădea impresia unui Labrador retriever crescut peste măsură, cu părul ei blond şi atitudinea mult prea prietenoasă. — Punctajele lui Echo la ACT şi la SAT sunt formidabile. Sigur sunteţi foarte mândri de fiica dumneavoastră, a zis, adresându-mi un zâmbet sincer care-i dezvăluia toţi dinţii. Porniţi cronometrul. Şedinţa mea de terapie a început în mod oficial. Acum aproape doi ani, după incident, Serviciul pentru Ocrotirea Copilului a „recomandat insistent” terapia psihologică… Şi tata a înţeles repede că e de preferat să spui da la orice e „recomandat insistent”. Obişnuiam să mă duc la şedinţele de terapie ca toţi oamenii normali, la un cabinet din afara şcolii. Dar, graţie unei infuzii de capital din partea administraţiei statului Kentucky şi al unei ultra zeloase asistente sociale, ajunsesem să particip la acest program pilot. Unica misiune a doamnei Collins era să se ocupe de câţiva copii de la liceul meu. Bafta mea! Tata şi-a îndreptat spinarea pe scaunul lui. — Punctajul de la matematică a fost mic. Vreau ca ea să mai dea o dată testele. — E vreo baie prin apropiere? S-a amestecat Ashley în discuţie. Bebe adoră să-mi stea pe vezică. Mai degrabă, Ashley adora să atragă întreaga atenţie asupra ei. Doamna Collins i-a adresat un zâmbet crispat şi i-a arătat spre uşă. — Ieşiţi pe coridorul principal şi faceţi la dreapta. După felul în care s-a ridicat de pe scaun, Ashley parcă ar fi cărat în pântec o ghiulea din plumb de jumătate de tonă, nu un bebeluş mititel. Am clătinat din cap, dezgustată, gest care n-a făcut decât sămi atragă privirea glacială a tatii. — Domnule Emerson, a continuat doamna Collins, de îndată ce Ashley a părăsit încăperea, punctajele lui Echo sunt cu mult peste media la nivel naţional şi, conform dosarului ei şi-a îndeplinit deja formalităţile de înscriere la facultăţile preferate. — Mai sunt câteva facultăţi economice, cu termene prelungite, la care aş vrea ca ea să se înscrie. În plus, familia aceasta nu acceptă „peste medie”. Fiica mea trebuie să exceleze. Tata vorbea cu aerul unui zeu. Putea tot atât de bine să fi adăugat şi fraza Astfel să fie scris şi astfel făptuit. Mi-am rezemat coatele de braţele scaunului şi mi-am ascuns faţa între mâini. — Îmi dau seama că lucrul acesta vă deranjează cu adevărat, domnule Emerson, a replicat doamna Collins, pe un ton enervant de egal. Dar punctajele lui Echo la Limbă şi literatură se apropie de perfecţiune…