Avionul Airbus 5403 Istanbul-Paris coborî vertiginos. Un plonjon de aproape o mie de metri în mai puțin de zece secunde, aproape vertical, înainte de a se stabiliza din nou. Cei mai mulți pasageri dormeau. Se treziră brusc, cu senzația terifiantă de a fi ațipit într-un montagne-russe. Urletele, și nu zgâlțâielile avionului, o treziră brusc pe Izel din somnul ei fragil. Cu golurile de aer și rafalele de vânt se obișnuise în cei aproape trei ani de când bătea lumea-n lung și-n lat pentru compania Turkish Airlines. Era ora ei de pauză. Dormea de mai puțin de douăzeci de minute. Doar ce-și deschisese ochii, că Meliha, colega ei de tură, mai bătrâioară, își apleca deja spre ea decolteul sugrumat. — Izel? Izel? Grăbește-te! Arde! Afară viscolește, se pare. Vizibilitate zero, spune comandantul. Ieși pe culoar? Izel afișă aerul stewardesei experimentate care nu intră în panică pentru atâta lucru. Se ridică de pe scaun, își rearanjă taiorul, își trase puțin fusta, își admiră pentru o clipă reflexia corpului drăguț de păpușă turcească în ecranul stins din fața ei și înaintă către culoarul din dreapta. Pasagerii treziți nu mai urlau, ci făceau ochii mari, mai mult uimiți decât neliniștiți. Avionul continua să se încline când într-o parte, când în cealaltă. Izel începu să se aplece cu calm către fiecare dintre ei. — Nicio grijă, totul este în regulă. Doar trecem printr-o furtună de zăpadă pe deasupra Munților Jura. Vom fi la Paris în mai puțin de o oră. Surâsul lui Izel nu era forțat. Spiritul ei deja hoinărea către Paris. Trebuia să petreacă acolo trei zile, până la Crăciun. Se învioraca o copilă la ideea că se vor juca de-a cadânele eliberate în capitala franceză. Grijulie cu pasagerii, vrând să-i liniștească, se adresă, rând pe rând, unui băiat de zece ani care se încleșta de mâna maică-sii, unui tânăr manager cu cămașa șifonată cu care i-ar fi plăcut să se reîntâlnească a doua zi pe Champs-Elysees, unei turcoaice căreia vălul, fără îndoială nearanjat din cauza trezirii brutale, îi acoperea ochii pe jumătate, unui bătrân chircit, aplecat, cu mâinile îndesate între genunchi, care o implora din priviri… — Totul e bine, vă asigur. Izel înainta cu calm pe culoar când avionul Airbus se aplecă din nou într-o parte. Izbucniră câteva țipete. Un tânăr așezat în dreapta stewardesei, care ținea în mâini un walkman cu casetă, strigă, cu un aer fals amuzat: — Și looping-ul, pe când? Îi răspunseră câteva râsete timide, imediat acoperite de plânsetul unui bebeluș. Copilul era culcat într-un coșuleț chiar în fața luiIzel. La câțiva metri. Privirea stewardesei se așternu peste fetița în vârstă de doar câteva luni, care purta o rochiță albă cu flori portocalii ce ieșea de sub un pulover tricotat, din lână bej.