Furioasă, Malika Kishwar străbate în lung şi-n lat odaia, înconjurată de doamnele sale de companie, îngrozite. De obicei nu-şi pierde cumpătul, însă acum se sufocă de indignare, încât de-abia mai reuşeşte să vorbească. Cât îi urăşte pe aceşti angrezi 3 , care se poartă aici ca nişte stăpâni şi, în fiecare zi, îl umilesc pe respectatul suveran, iubitul ei fiu. Ea, întâia doamnă a regatului Awadh, o să le interzică neciopliţilor ăstora… Să le interzică? Plină de ciudă, şi-a aruncat cât colo dupatta 4 , dându-şi la iveală formele impunătoare şi o mică servitoare dă fuga s-o ridice. Ce poate să facă ea? În nenumărate rânduri a încercat să-l convingă pe rege să se împotrivească pretenţiilor tot mai mari ale „prietenilor şi protectorilor“ săi, dar Wajid Ali Shah, cu toate că e un bărbat atât de blând, s-a enervat în cele din urmă: – Vă rog să nu mai aduceţi în discuţie acest subiect, preacinstită mamă. Compania caută orice pretext ca să pună stăpânire pe stat şi noi nu trebuie să-i oferim unul, ci, dimpotrivă, să ne purtăm ca nişte aliaţi cinstiţi. „Aliaţi cinstiţi? Cu trădătorii ăştia?“ fusese ea gata să-i răs-pundă, dar privirea regelui o silise să tacă. O privire aşa de tristă şi descumpănită, încât ea îşi dăduse seama că ar fi fost zadarnic şi mai ales o cruzime să insiste. Cine suferea mai mult decât fiul ei din pricina situaţiei înjositoare în care, de ani întregi, îl ţine Rezidentul, reprezentantul puternicei Companii engleze a Indiilor Orientale şi adevăratul cârmuitor al unui regat unde Wajid Ali Shah nu mai era monarh decât cu numele. O marionetă în mâinile acestei companii care, de un secol întreg, prin presiuni, ameninţări şi făgăduieli mincinoase, lua în stăpânire statele suverane, unul câte unul. Malika Kishwar nu înţelege… Cum s-a putut ajunge într-o asemenea situaţie? Draperia cea grea de la intrarea în cameră e dată la o parte: un eunuc cu şalvari albi şi tunică lungă, din catifea de culoarea prunei, anunţă sosirea primei şi a celei de-a doua soţii a Maiestăţii Sale. Cu zâmbete trufaşe şi pas solemn, femeile intră în foşnetul trenelor de mătase. Tenul alb le dovedeşte descendenţa nobilă. Întâia soţie are aproape treizeci de ani, cea de-a doua nu cu mult mai puţin, însă pântecele revărsate, urmare a vieţii trândave şi a excesului de dulciuri, le-au îmbătrânit înainte de vreme. Dar asta nu contează, poziţia lor este asigurată: