Cartea aceasta este despre un soi special de persuasiune care are o perioada de incubatie de numai cateva secunde si poate dezarma instantaneu pana si cea mai patrunzatoare minte. Este centura neagra la controlul mintii. Nu doar ca intoarce roata, o dinamiteaza cu totul.

De la maligna, dar fascinanta putere a psihopatilor, a ucigasilor in serie si a escrocilor pana la geniul politic al lui Winston Churchill - trecand prin maestrii ai artelor martiale, calugari budisti, magicieni, comici, vanzatori, CEO si broaste care se fraieresc reciproc - sclipitor de originala carte a lui Kevin Dutton exploreaza tot ceea ce ne poate invata stiinta in materie de tehnici de persuasiune.

"Un tur amplu si captivant al stiintei persuasiunii si influentei… care expune, alaturi de multe alte minunatii, cat de multi oameni de stiinta muncesc efectiv in zonele intunecate ale personalitatii umane, ale imbunatatirii psihologice si, in principal, ale controlului mintii. " - The Sunday Times

Fragment:

Într-o seară, la finalul unui banchet somptuos, organizat la Londra in cinstea demnitarilor din Commonwealth, Winston Churchill zäreşte un oaspete care se pregătea să fure o solniță prețioasă de argint depe masă.Domnul respectiv iși bagăcomoara in sacou, apoi se îndreaptă în linişte spre uşă. Ce săfacă Churchill? Prins intre loialitatea față de gazdă şi dorința egală şi opusă de a evita un incident neplăcut, acestuia îi vine brusc o idee. Fără săpiardă timpul, insfacăpipernița şi o bagă în propriul sacou. După aceea, apropiindu-se de „complicele" lui, ii arată pefuriş marfa subtilizată şi o punepe masă infața lui. „Cred că ne-au văzut," sopteşte el. „Mai bine le-ampune înapoi..."

Stewardesă: Vă rog să vă puneți centura înainte de decolare. Mubammad Ali: Eu sunt Superman. Superman n-are nevoie de centură! Stewardesă: Superman n-are nevoie de avion!

Nici în ruptul capului 

E ora şase, într-o seară mohorâtă de decembrie, în zona de nord a Londrei. Doi oameni beau într-un bar din Camden Town. İşi termină halbele, le pun pe tejghea și se uită unul la altul. Mai luăm un rând? Sigur, de ce nu? Deşi nu ştiu încă, bărbaţii urmează să întârzie la o cină. Într-un restaurant indian din cealaltă parte a oraşului, un alt bărbat îi aşteaptă. Un bărbat cu un tremur uşor, ca de Parkinson, care poartă o cravată nouă şi stridentă, pe care şi-a cumpărat-o special pentru această ocazie şi cu care a pierdut jumătate de oră ca s-o înnoade. Cravata este decorată cu ursuleţi. E duminică. Bărbatul din restaurant se uită cum rafalele de ploaie se izbesc de ferestrele slab luminate. E ziua de naştere a fiului său. În barul din Camden Town ceilalți doi bărbați se uită și ei la ploaia care pică în nuanţe de chihlimbar în strălucirea dezolantă a stâlpilor de iluminat, lustruind pavajul lichefiat cu un strat de neon auriu. E timpul să mergem, îşi spun. Către tren. Către restaurant. Către bărbatul care stă și aşteaptă. Aşa că, pornesc. Ajung cu o întârziere de aproape trei sferturi de oră. Cumva, li se pare amuzant că au întârziat. Au estimat greşit timpul necesar pentru a consuma patru halbe cu bere şi apoi pentru a ajunge la capetele liniilor de metrou Picadilly şi Northern. In loc să considere că ar fi avut nevoie de vreo două ore pentru asta, şi-au alocat undeva la zece minute. Colac peste pupăză, mai sunt şi beți. Ajunşi la restaurant, lucrurile nu decurg prea bine. - Iar ați întârziat? întreabă sarcastic bărbatul care i-a aşteptat. Nu vă învățați minte niciodată, nu? Răspunsul e pe atât de vehement, pe cât e de spontan un milion de certuri străvechi concentrate într-un singur moment definitoriu. Unul dintre nou-veniți, cel mai scund, se întoarce şi iese din restaurant. E fiul bărbatului. Inainte de a ieşi, rosteşte câteva cuvinte bine alese.