Începu să ningă cu câteva ore înainte ca ea să simtă
primele semne ale travaliului. Mai întâi câţiva fulgi pe cerul
cenuşiu posomorât al după-amiezii târzii, apoi trombele
aduse de vânt şi vârtejurile de praf din jurul stâlpilor
verandei largi din faţa casei. El stătea lângă ea la fereastră,
privind cum vârtejurile învălătucite de zăpadă se umflau,
apoi se răsuceau, împrăştiindu-se pe pământ. Luminile se
aprinseră peste tot în jur, iar ramurile goale ale copacilor
deveniră albe.
După cină el făcu focul, aventurându-se afară după
lemnele pe care le îngrămădise lângă garaj toamna trecută.
Aerul era luminos şi îl simţea rece în faţă, iar zăpada de pe
alee îi ajungea deja până aproape de genunchi. Luă câteva
buturugi, scuturându-le scufiile moi de omăt, şi le duse
înăuntru. Se aprinseră într-o clipă în şemineul de fier, iar el
stătu un timp în faţa căminului, cu picioarele încrucişate,
aruncând lemne în foc şi privind cum săltau flăcările,
hipnotice, cu margini albăstrui. Afară, zăpada continua să se
aştearnă liniştit în întuneric, strălucitoare şi deasă ca
fasciculele de lumină aruncate de felinarele de pe stradă.
Când se ridică şi se uită pe fereastră, maşina lor se
preschimbase într-un deluşor alb pe marginea străzii.
Urmele paşilor lui pe alee fuseseră deja acoperite de zăpadă.
Se scutură pe mâini de cenuşă şi se aşeză pe canapea
lângă soţia lui, care îşi rezemă picioarele de perne, cu
gleznele umflate încrucişate şi un exemplar din Dr. Spock
aşezat pe pântec. Captivată, îşi umezea absentă arătătorul de
fiecare dată când întorcea pagina. Avea mâini subţiri, cu
degete scurte şi viguroase şi, în timp ce citea, îşi muşca uşor
buza de jos, concentrată. Privind-o, el simţi un val de iubire
şi mirare şi se întrebă dacă ea era soţia lui, dacă pruncul lor,
care trebuia să vină peste numai trei săptămâni, urma să se
nască în curând. Va fi primul lor copil. Erau căsătoriţi de
abia un an.

- KIM EDWARDS -

12

Ea ridică privirea, zâmbind, când el îi înfăşură pătura în
jurul picioarelor.
— Ştii, mă întrebam cum e, zise ea. Înainte să ne naştem,
vreau să spun. Păcat că nu ne putem aminti. Îşi desfăcu
halatul şi îşi trase în sus puloverul pe care îl avea pe
dedesubt, dând la iveală pântecul rotund şi tare ca un
pepene. Îşi plimbă în grabă mâna peste suprafaţa lui netedă,
lumina focului dansându-i pe piele şi dând părului ei o
nuanţă aurie-roşcată. Crezi că e ca şi cum te-ai afla într-o
mare lanternă? În carte spune că lumina se infiltrează prin
pielea mea, că bebeluşul poate deja să vadă.
— Nu ştiu, spuse el.
Ea râse.
— De ce nu? Tu eşti doctorul.
— Nu sunt decât chirurg ortoped, îi aminti el. Ţi-aş putea
spune cum se osifică oasele fetale, dar nimic altceva.
Îi ridică picioarele, delicate şi umflate sub şosetele bleu, şi
începu să le maseze uşor: puternicul os tarsian al călcâiului,
metatarsienele şi falangele, ascunse sub piele, şi straturile
dense de muşchi, ca un evantai pe punctul de a se deschide.
Respiraţia ei umplea camera, piciorul îi încălzea mâinile, iar
el îşi imagină simetria perfectă, secretă a oaselor. Ea,
însărcinată, i se părea frumoasă, dar fragilă, cu vinişoare
albastre întrezărindu-se prin pielea albă şi palidă.
Fusese o sarcină foarte uşoară, fără probleme medicale.
Chiar şi aşa, nu putuse să facă dragoste cu ea de câteva
luni. În loc de asta, el descoperi că-şi dorea să o protejeze, să
o suie în braţe pe scări, să o înfăşoare în pături, să îi aducă
din când în când o ceaşcă cu şodou.
— Nu sunt invalidă, protesta ea de fiecare dată, râzând.
Nu sunt un pui căzut din cuib pe care l-ai găsit în curte.
Cu toate astea, era mulţumită de atenţiile lui. Câteodată,
el se trezea şi o privea în timp ce dormea: zbaterea pleoapelor
ei, mişcarea înceată, regulată a pieptului, mâna care-i atârna
leneş, atât de mică încât încăpea complet în mâna lui.