Aerul era din ce în ce mai fierbinte. Frank May se ridică de pe saltea şi se îndreptă spre fereastră pentru a arunca o privire. Păşea cu grijă să nu facă zgomot. Pereţi din stuc şi plăci într-o nuanţă de ocru, culoarea argilei locale. Blocuri de apartamente pătrate asemănătoare cu al lui, cu terase pe acoperişurile unde locatarii se furişau peste noapte pentru că înăuntru era prea cald pentru a putea dormi. Nu puţini erau aceia care priveau acum răsăritul din spatele parapetelor care le ajungeau până la piept. Cerul, în nuanţa clădirilor, pălise acolo unde soarele avea să răsară curând. Frank inspiră adânc. Îi amintea de aerul dintr-o saună. Acum, în cel mai răcoros moment al zilei. În toată viaţa lui nu petrecuse mai mult de cinci minute într-o saună; nu-i plăcea senzaţia. Apa caldă, poate; aerul fierbinte şi umed – în niciun caz. Nu înţelegea cum se poate bucura cineva de senzaţia aceea înăbuşitoare şi de transpiraţia abundentă. Nu exista cale de scăpare. 

Dacă s-ar fi gândit mai bine, n-ar fi acceptat să vină. Era oraşul înfrăţit cu al său, dar existau o mulţime de alte oraşe înfrăţite şi organizaţii umanitare. Ar fi putut lucra în Alaska. Aici, transpiraţia îi intra în ochi şi îl irita. Transpira abundent, deşi purta doar pantaloni scurţi, şi aceştia uzi de sudoare. Chiar şi pe salteaua pe care încercase să doarmă erau pete de umezeală. Îi era sete, dar termosul de lângă pat era gol. Peste tot în oraş, aparatele de aer condiţionat montate în ferestre bâzâiau ca nişte ţânţari uriaşi. 

Apoi soarele fisură orizontul la răsărit cu strălucirea unei bombe atomice, ceea ce şi era, de fapt. Câmpurile şi casele de sub acea linie strălucitoare de lumină se întunecau din ce în ce mai mult pe măsură ce aşchia se lărgea transformându-se întro fâşie aprinsă, pentru a se îngroşa apoi într-o semilună la care nu putea privi. Căldura care se revărsa de la orizont era palpabilă, te izbea în faţă. Razele soarelui îi încălzeau instantaneu pielea, forţându-l să clipească. Abia dacă mai vedea; ochii îl dureau şi îi curgeau lacrimile. Totul devenise maroniu, bej, strălucitor, insuportabil de alb. Un oraş obişnuit din Uttar Pradesh, la ora şase dimineaţa. Se uită la telefonul mobil. Temperatura: 38°C. În grade Fahrenheit erau – atinse câteva taste – 103°C. Umiditate: aproximativ 35%. Principalul lucru este modul în care se corelau cele două valori. Cu doar câţiva ani în urmă, această combinaţie ar fi însemnat cea mai ridicată temperatură de bulb umed înregistrată vreodată. Acum era doar o simplă dimineaţă de miercuri. Strigăte de groază şi consternare sfâşiau aerul. Veneau de pe acoperişul de vizavi. 

Ţipete de suferinţă. Două tinere aplecate peste parapet strigau în direcţia străzii. Cineva, pe acoperiş, nu se mai trezea. Frank atinse telefonul cu degetul şi sună la poliţie. Niciun răspuns. Nu ştia dacă apelul fusese preluat sau nu. Iar acum sunetul sirenelor sfâşia aerul, un sunet îndepărtat, de parcă sirenele ar fi fost cumva scufundate în apă. Odată cu venirea zorilor, oamenii îi descopereau pe cei aflaţi pe moarte, îi găseau pe cei care nu o să se mai trezească niciodată după noaptea lungă şi toridă. Strigau după ajutor. Judecând după sirene, apelurile individuale continuau să ajungă la destinatar. Frank îşi verifică din nou telefonul. Era încărcat, chiar avea semnal. Dar secţia de poliţie la care sunase de mai multe ori în ultimele patru luni nu răspundea. Mai avea doar două luni, cincizeci şi opt de zile. Părea o eternitate. 

E 12 iulie, musonul încă nu a început să bată. Concentrează-te să treci peste ziua de azi. Câte o zi, pe rând. Apoi acasă, în Jacksonville, unde este ridicol de răcoare în comparaţie cu ce se întâmplă aici. Va avea ceva de povestit. Cu excepţia amărâţilor de pe acoperişul de peste drum… Apoi, zgomotul aparatelor de aer condiţionat încetă brusc. Noi strigăte de disperare. Semnalul de recepţie de pe telefon dispăru. Se luase curentul. O întrerupere, locală sau generală. Se auzeau sirene ca planşetele zeilor şi ale zeiţelor, de parcă întregul panteon hindus urla de durere. Deja pornesc generatoarele, motoare zgomotoase în doi timpi. Oamenii procuraseră ilegal benzină, motorină sau kerosen pentru situaţii de genul acesta, când legea care impunea utilizarea gazului natural lichefiat trecuse necesitatea pe primul loc. Aerul, şi aşa destul de poluat, va fi în curând saturat de gazele evacuate. Era ca şi când ai fi inspirat fumul din ţeava de eşapament a unui autobuz vechi.