PROLOG 

Mai mult de atât n-o să mă apropii de scrierea unei autobiografii. Am numit-o Bufoniada pentru că e o poezie de situaţie, grotescă — în genul comediilor bufe, mai ales cele cu Stan şi Bran de pe vremuri. E vorba despre cum mi se pare mie viaţa. Agilitatea și inteligența mea limitate sunt supuse la tot felul de teste. La nesfârșit. Adevărata glumă la Stan și Bran, după părerea mea, e că făceau tot ce le stătea în puteri la fiecare test. N-au renunţat niciodată să se tocmească cu soarta, cu bună-credinţă, și asta îi făcea teribil de adorabili şi de amuzanți. Era foarte puţină dragoste în filmele lor. Apărea adesea căsătoria, ca poezie de situaţie, care la rândul ei era de groază. 

Nu era decât un alt test — care avea posibilități comice, cu condiţia ca toată lumea să i se supună cu bună-credință. Nu era niciodată vorba de dragoste. Și, poate pentru că am fost permanent intoxicat şi instruit de Stan şi Bran în copilărie, în timpul Marii Crize, mi se pare normal să vorbesc despre viață fără să pomenesc vreodată de dragoste. Nu mi se pare importantă. Dar ce pare important? Să te tocmeşti cu soarta, cu bună-credinţă. 

Am avut oarece experienţe cu dragostea, sau aşa cred, în orice caz, deşi cele care mi-au făcut cea mai mare plăcere ar putea fi descrise cu uşurinţă drept „bun-simt elementar“. M-am purtat frumos cu cineva o perioadă scurtă, sau poate chiar o perioadă îngrozitor de lungă, iar persoana respectivă, la rândul ci, s-a purtat frumos cu mine. 

Nu a fost neapărat vorba de dragoste. De asemenea: nu pot să deosebesc dragostea pe care o simt faţă de oameni de dragostea pe care o simt faţă de câini. În copilărie, când nu priveam comici la film și nici nu-i ascultam la radio, petreceam o grămadă de timp tăvălindu-mă pe jos cu diverșii câini pe care i-am avut și care manifestau faţă de mine o afecțiune indulgentă. Încă mai fac asta destul de des. Câinii obosesc, se zăpăcesc şi li se face rușine mult înaintea mea. Aș putea să o ţin aşa la nesfârșit. Hi ho. Odată, la cea de-a douăzeci şi una lui aniversare, unul dintre cei trei fii adoptivi ai mei, care se pregătea să plece în jungla Amazonului ca voluntar în Forţele e Menţinere a Păcii mi-a spus: Ştii — nu m-ai îmbrăţșat niciodată“, Aşa că l-am îmbrățișat. Ne-am îmbrăţişat reciproc. 

A fost foarte drăguţ. Ca atunci, de mult, când mă tăvăleam pe covor cu un dog, german. Dragostea e acolo unde o găsești. Mi se pare o prostie să te apuci să o cauţi și cred că de multe ori e otrăvitoare. Aș prefera ca oamenii care, conform convențiilor, se presupune că ar fi îndrăgostiţi, atunci când se ceartă să-și spună: „Te rog — un pic mai puţină dragoste şi un pic mai mult bun-simt elementar“,