Strânge în palmă poneiul de plastic oranj din buzunarul sacoului. E umed de năduşeală în mâna lui. E miezul verii aici, mult prea cald pentru cum e el îmbrăcat. Dar a învăţat să-şi pună o uniformă pentru acest scop; jeanşi, în special. Face paşi mari – un bărbat care merge pe jos pentru că trebuie să ajungă undeva, în pofida faptului că şchioapătă de un picior. Harper Curtis nu este un hoţ. Iar timpul nu aşteaptă pe nimeni. Decât atunci când vrea.
Fata stă picior peste picior pe pământ, genunchii ei sunt albi, osoşi ca nişte cranii de păsări şi pătaţi de iarbă. Îşi ridică privirea la zgomotul ghetelor lui scrâşnind pe pietriş, dar numai atât cât el să-şi dea seama că are ochi căprui, sub ciuful acela de cârlionţi neglijenţi, după care îl ignoră şi se întoarce la ale ei.
Harper e dezamăgit. Îşi închipuise, pe când se apropia, că ar putea fi albaştri; culoarea lacului în larg, când linia ţărmului dispare şi te simţi ca în mijlocul oceanului. Căprui e culoarea apei nu foarte adâncă de la mal, când noroiul e răscolit tot şi nu poţi să vezi căcat de căcat.
— Ce faci? zice el, punând vioiciune în glas.
Se lasă pe vine lângă ea, în iarba tocită. Pe cuvânt, n-a mai văzut niciodată un copil cu un păr atât de haotic. De parcă ar fi fost învârtită în vârtejul ei personal de praf, unul care a amestecat şi mulţimea gunoaielor risipite în jurul ei. O adunătură de cutii de tablă ruginite, o roată de bicicletă ruptă, aplecată într-o parte, cu spiţele ieşite în afară. Atenţia ei e concentrată pe ceaşca de ceai ciobită, întoarsă cu fundul în sus, ceea ce face ca florile argintii de pe buză să dispară în iarbă. Toarta e ruptă, în locul ei au rămas doar două cioturi boante.
— Ai invitaţi la ceai, drăguţă? încearcă el din nou.
— Nu e un ceai cu invitaţi, murmură ea în gulerul ca nişte petale de flori al bluzei pepit.
Copiii pistruiaţi n-ar trebui să fie atât de serioşi, gândeşte
el. Nu li se potriveşte.
— Atunci, e-n regulă, zice bărbatul. Prefer oricum cafeaua. Îmi daţi şi mie o ceaşcă, vă rog, doamnă? Neagră, cu trei linguriţe de zahăr, da?
Face un gest spre ceaşca de porţelan ciobită şi fata strigă şi-l plesneşte peste mână. Un bâzâit gros, nervos, iese de sub ceaşca întoarsă.