Pamantul de sub talpile ei Salman Rushdie descarca gratis PDF.

Salman Rushdie s-a născut la Bombay în 1947, cu două luni înainte ca India să-şi cucerească independenţa. Deşi vine dintr-o familie de musulmani practicanţi, Rushdie a fost crescut într-o atmosferă de toleranţă nu numai religioasă, ci şi culturală, educaţia sa timpurie fiind caracterizată tocmai de amestecul de elemente indiene şi britanice. La vârsta de treisprezece ani pleacă în Anglia pentru a studia la Rugby; urmează istoria la prestigiosul King’s College, Cambridge. După absolvire se mută la Karachi, în Pakistan, unde familia sa se stabilise între timp. După o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, Rushdie revine în Anglia, începând să-şi construiască o carieră de scriitor profesionist. Debutează în 1975 cu Grimus, dar romanul care l-a impus definitiv în lumea literară a fost Copiii din miez de noapte (distins cu prestigioasele Booker Prize în 1981 şi The Booker of Bookers în 1993). Dintre următoarele sale romane, de mare succes s-au bucurat Ruşinea (1983, nominalizat pentru acelaşi Booker Prize în 1984 şi care a primit Prix du Meilleur Livre Etranger), Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995) şi Pământul de sub tălpile ei (1999, câştigător, în 2000, al Commonwealth Prize pentru cea mai bună carte). A mai publicat Versetele satanice (1988), Patrii imaginare (1991, eseuri, interviuri, recenzii), Est, Vest (1994, povestiri) şi Furia (2001, roman). Lui Salman Rushdie i-au fost decernate titlul de Fellow al Royal Society of Literature în Marea Britanie şi cel de Commandeur des Arts et des Lettres în Franţa. Despre Pămîntul de sub tălpile ei, Salman Rushdie declara: „Mitul lui Orfeu este asemenea unui triunghi al artei, iubirii şi morţii. Un mit pentru epoca noastră întunecată: mitul unui pământ nesigur, care ne trosneşte sub picioare, deschizându-şi fălcile pentru a ne înghiţi cu totul. O societate care a devenit crudă, superficială, lacomă, bigotă, deşartă. Şi, în mijlocul acestei lumi, jelim o generozitate pierdută, încercând să înţelegem – şi să arătăm – care este aceasta. Un mit al dragostei ca neaşteptată şi copleşitoare descoperire a pământului solid de sub picioarele noastre tremurătoare”.

Ţin să informez cititorii acestei cărţi că, în mod deliberat, nu am împănat cu note de subsol amplul şi complexul roman al lui Salman Rushdie – cu mici excepţii în care o explicaţie mi s-a părut indispensabilă pentru înţelegerea textului. Stilul cu totul insolit al lui Rushdie – când stufos, sinuos, baroc, oriental ornamentat cu metafore frapante, când sec, flegmatic, occidental satiric, contradictoriu şi oximoronic – este ilustrat în romanul de faţă mai pregnant decît în celelalte scrieri ale sale apărute până acum în versiuni romaneşti. Cititorul va avea de parcurs pe alocuri fraze lungi de trei sferturi de pagină, adeseori lipsite de punctuaţie, cu inserţii de digresiuni parantetice, de dialoguri îngropate în naraţiunea auctorială, de divagaţii care ştiu să revină însă cu dibăcie la firul principal. Traducerea s-a străduit să asigure fluenţa şi coerenţa acestor megafraze, evitând fracturarea lor prin trimiterea privirii cititorului la subsol. Pe de altă parte, miraculosul, fabulosul, atmosfera mitică, aura de magie care învăluie romanul ar fi fost diluate, aplatizate de acurateţea fastidioasă a notelor. De altfel, însăşi necesitatea explicitărilor e discutabilă. Sensurile abundenţei de cuvinte indiene, menite să imprime culoarea locală, se deduc cu uşurinţă din context. Locuţiunile, expresiile, maximele franţuzeşti sau latine sunt, în general, foarte uzuale şi, fără îndoială, familiare cititorului avizat care se apropie de Rushdie. Aluziile la operele shakespeariene şi, mai cu seamă, la mitologiile greacă şi romană – mereu prezentele mituri ale lui Orfeu, Oedip, Medeea – sunt mai mult decât transparente. A atrage atenţia cititorului asupra acestor aluzii ar însemna a-i subestima puterea de înţelegere. Pletora de nume de personalităţi cu care e presărat romanul se referă, în primul rând, la nomenclatura soliştilor şi formaţiilor de muzică rock din Anglia şi America anilor ’60–’80, precum şi a unor numeroşi sportivi sau politicieni mai obscuri din aceeaşi perioadă. Nu credem că datele biografice ale acestora ar fi fost de strict interes pentru cititor. De altfel, autorul procedează la un permanent amestec de personaje reale şi fictive. Romanul Pământul de sub tălpile ei se constituie, în pofida acţiunii sale atât de ramificate, aproape labirintice, într-un tot fascinant, care, cred, nu trebuia să sufere întreruperi şi ştirbiri.

Crescătorul de albine

De ziua Sfântului Valentin, în 1989, ultima zi din viaţa ei, Vina Apsara, legendara cântăreaţă, atît de populară, s-a deşteptat plângând dintr-un vis în care se săvârşea o jertfă umană, a cărei victimă urma să fie ea. Nişte bărbaţi cu piepturile dezgolite, semănând la chip cu actorul Christopher Plummer, o înşfăcaseră de glezne şi de încheieturile mâinilor. Trupul ei gol, cuprins de spasme, fusese proptit de o piatră şlefuită, pe care era săpată imaginea şarpelui-pasăre Quetzalcoatl. Gura căscată a şarpelui cu pene încercuia o gaură neagră scobită în piatră şi, cu toate că propria ei gură era larg deschisă în ţipăt, singurul sunet pe care-l putea desluşi era ţăcănitul unor bliţuri, dar înainte de a i se reteza beregata, înainte ca sângele vieţii să i se scurgă în lugubrul pocal, s-a trezit, la ora prânzului, în oraşul Guadalajara din Mexic, întrun pat străin, alături de un bărbat străin, pe jumătate mort, un mascul cu sânge corcit, de vreo douăzeci şi ceva de ani, gol puşcă, un tânăr care, ulterior, va fi identificat, în interminabilele reportaje ce vor relata catastrofa, drept Raúl Páramo, un playboy, moştenitorul unui binecunoscut baron local al construcţiilor şi, printre altele, preşedintele unei corporaţii căreia îi aparţinea hotelul. Transpirase din plin, şi aşternutul muiat degaja izul scârboşeniei lipsite de noimă a întâlnirii ei nocturne. Raúl Páramo era inconştient, cu buzele livide şi trupul galvanizat, la fiecare câteva minute, de convulsii asemănătoare zvârcolirilor ei din vis. După câteva momente, tânărul a început să scoată nişte sunete înfricoşătoare ieşite din trahee, de parcă cineva îi reteza beregata şi sângele i se prelingea prin rânjetul purpuriu al unei răni invizibile, într-un potir fantomă. Vina, cuprinsă de panică, a sărit din pat şi şi-a tras la repezeală pantalonii de piele şi pieptarul împodobit cu ţechini de aur în care-şi făcuse, cu o seară înainte, ieşirea de pe scena Centrului Municipal. Din dispreţ, din disperare, se dăduse acestui nimeni, acestui băiat de două ori mai tânăr decât ea; îl alesese mai mult sau mai puţin la întâmplare din puhoiul de fani din spatele scenei, şopârlele din foaier, aspiranţii onctuoşi aducători de flori, magnaţii industriali, aristocăcaţii, lorzii drogurilor, prinţii tequilei, toţi cu limuzine şi şampanie şi cocaină, poate şi cu diamante de oferit starului serii.