Ştergătoarele de parbriz se opinteau mişcându-se înainte şi înapoi, încărcate cu zăpadă. Dezaburitorul se lupta cu răsuflarea celor trei adolescenţi din maşină. Slavă Domnului că maşina încă mergea, chiar dacă intraseră cu ea într-un zid. — Deci ne trimiţi undeva unde ştii că există un trădător. Graves îşi afundă şi mai mult bărbia în părul meu, apăsându-mă mai tare pe creştetul capului. M-am gândit la toată chestiunea asta, dar n-am avut decât un sentiment vag şi obositor de mirare. — Am prieteni la Şcoală – o să aibă grijă de ea la fel de bine cum aş face-o eu. O să fie în deplină siguranţă. Şi de vreme ce se va afla acolo, poate să mă ajute să aflu cine îi toarnă informaţii lui Sergej. Dru a fost recrutată. Graves se încordă. — Şi dacă ea nu vrea? — Atunci n-o să rezistaţi nici o săptămână pe cont propriu. Dacă nu vă găseşte Ash, o să vă găsească altcineva. Secretul e răsuflat. Dacă Sergej ştie, mai ştiu şi alţi vampiri că mai există o svetocha. O s-o vâneze şi o să-i smulgă inima din piept. Ştergătoarele măturară parbrizul. — Drul Mă auzi? O să te trimit într-un loc sigur. O să ţinem legătura. — Cred că te aude. Graves oftă. — Şi cum rămâne cu maşina şi cu toate lucrurile ei? — O să am grijă să ajungă toate la Şcoală. Cel mai important e s-o scoatem de-aici până apune soarele şi învie Sergej cu forţe noi. Nu a murit, ci a fost doar aruncat într-o gaură neagră, şi acum e furios din cale-afară. — Şi cum o să… — Taci din gură. Deşi n-o spusese pe un ton dur sau nepoliticos, Graves tăcu. — Dru? Asculţi şi tu, nu? Oh, Doamne, lasă-mă odată în pace! Am ridicat însă capul şi m-am uitat spre bord. Chiar nu exista alternativă. Părul îmi căzu peste faţă. Buclele netezite de atâta umezeală erau ascultătoare, în sfârşit. — Da. Vorbeam de parcă îmi rămăsese ceva în gât. De-abia am îngăimat cuvintele. — Am auzit. — Ai avut noroc. Dacă te mai expui vreodată la vreun pericol aşa cum ai făcut-o acum, o să te fac să regreţi amarnic. Ne-am înţeles? Parcă îl auzeam vorbind pe tata. Senzaţia de familiaritate îmi străpunse inima ca o ţepuşă. — Ne-am înţeles, am bălmăjit eu. Mă durea tot corpul, până şi părul din cap. Eram udă şi mi-era frig, şi amintirea ochilor de mort ai vampirului şi a vocii lui melodioase, cu o sonoritate ciudată, mi se întipărise adânc în minte. Pur şi simplu, nu voia să dispară. Creatura aia l-a omorât pe tata. L-a transformat în zombi. Şi mama… — Mama, am rostit eu pe acelaşi ton răguşit şi lipsit de inflexiuni. Poate eram în stare de şoc. Ştiu multe despre şoc de la tata. Se lăsă o linişte de-ţi pocneau urechile. Apoi lui Christophe i se făcu milă de mine. Poate. Sau poate că s-a gândit i a aveam dreptul să ştiu şi că acum l-aş asculta. Când deschise gura, vocea îi era răguşită, dar n-am putut să-mi dau seama dacă era din cauza durerii sau a frigului. — Mama ta a fost svetocha. Însă s-a hotărât să renunţe la tot, să nu mai vâneze vampiri, s-a măritat cu un tip de treabă de la ţară, din marină, şi a făcut un copil. Dar nosferatu nu uită, şi nu se opresc doar pentru că noi neam strâns jucăriile şi-am plecat acasă. Mama ta şi-a pierdut antrenamentul şi s-a îndepărtat de sanctuarul ei, în timp ce încerca sa atragă un nosferatu departe de căminul şi de copilul ei. Christophe băgă maşina în viteză. Parbrizul se curăţa repede. — Îmi… pare rău. — Ce altceva mai ştii? M-am desprins de Graves şi braţul îi alunecă la loc pe lângă corp. Se lăsă pe spate, părând că nu se simte deloc în apele lui; începea să se învineţească în jurul ochilor, ca un raton. Sigur avea fractură de piramidă nazală.