Lunile acelea, lunile de dinainte să dispară fuseseră cele mai bune. Fără glumă. Cele mai bune. Fiecare clipă i se oferea ca un cadou şi-i spunea: „Iată-mă, încă un moment perfect, doar priveşte-mă. Îţi vine să crezi cât sunt de adorabil?” Fiecare dimineaţă era un vârtej de mascara şi de fluturaşi, un puls tot mai rapid la apropierea de porţile şcolii, fericire pură când dădea cu ochii de el. Şcoala nu mai era o cuşcă detestabilă, ci decorul strălucitor al poveştii ei de dragoste. Lui Ellie Mack îi venea greu să creadă că Theo Goodman acceptase să iasă în oraş cu ea. Theo Goodman era băiatul cel mai arătos din clasa a unsprezecea, fără doar şi poate. La fel stătuseră lucrurile şi într-a zecea, a noua şi a opta. Nu şi într-a şaptea, totuşi. Într-a şaptea, niciun băiat nu arăta bine. Toţi erau nişte puşti plăpânzi, cu ochi de insecte, ghete prea mari şi geci în care dispăreau cu totul. Theo Goodman nu avusese niciodată o prietenă, şi umbla vorba despre el că ar fi fost gay. Era oarecum drăguţ, pentru un băiat, şi foarte slab. Într-un cuvânt, era foarte, dar foarte, simpatic. Ellie visa de ani de zile să fie cu el, gay sau nu, nu avea importanţă. Ar fi fost bucuroasă s-o accepte şi ca simplă prietenă. În fiecare zi era adus la şcoală de tânăra şi frumoasa lui mamă. Femeia purta echipament de mers la sală şi părul strâns în coadă şi era însoţită uneori de un căţeluş mic, alb, pe care Theo îl ridica, îl pupa pe bot şi apoi îl aşeza jos la loc. După aceea îşi săruta mama şi se repezea pe poarta şcolii. Nu-i păsa că era văzut de toată lumea. Nu se jena de căţeluşul pufos al mamei lui. Era atât de sigur pe el! Apoi, într-o zi, imediat după vacanţa de vară, intrase în conversaţie cu ea. Din întâmplare. În timpul pauzei de prânz, despre o temă pentru acasă sau cam aşa ceva, iar Ellie, care altfel nu prea ştia ce voia de la viaţă, se lămurise instantaneu că nu era gay şi că stătea de vorbă cu ea pentru că o plăcea. Era absolut evident. Pe nesimţite, deveniseră iubit şi iubită. Întotdeauna îşi închipuise că avea să fie mai complicat. Dar o singură mişcare greşită, un punct de inflexiune în calendar, fusese de ajuns pentru ca totul să ia sfârşit. Nu doar iubirea lor, ci totul. Tinereţea. Viaţa. Ellie Mack. Totul pierise pentru vecie. Dacă ar fi putut da timpul înapoi, dacă l-ar fi putut desfăşura şi apoi strânge la loc, cum strângi lâna într-un ghem, atunci poate că ar fi sesizat la timp nodurile