— O mie de ani în trecut, o mie de ani în viitor - indiferent unde trăieşti sau cât eşti de bogat ori de sărac -, cele patru etape ale vieţii unei femei sunt aceleaşi, spune Venerata Doamnă. Tu eşti doar o fetiţă acum, încă în zilele de lapte. Când o să împlineşti cincisprezece ani, o să intri în perioada acelor de păr. Felul în care îţi aranjăm părul va spune lumii că eşti gata de măritiş. Îmi zâmbeşte. — Ia spune-mi, fiica mea, ce urmează după aceea? 

— Zilele de orez-şi-sare, îi răspund docilă, dar mintea mea e aiurea. Eu și Mama stăm amândouă pe scăunele de porţelan, sub porticul din curtea casei. E sezonul musonului, aşa că fâşia de cer pe care o zăresc e încărcată de nori, iar aerul e umed și sufocant. Doi portocali miniaturali cresc unul lângă altul în ghivece asortate. În alte vase, orhideele-barcă au tulpinile arcuite sub greutatea florilor. Stă să plouă, dar, până una-alta, păsările ciripesc în arborele ginkgo care mai aduce în ziua de vară o urmă de răcoare și simt mireasma mării - pe care nu am văzut-o decât în tablouri. Briza nu acoperă totuşi mirosul neplăcut pe care îl emană picioarele bandajate ale Veneratei Doamne. 

— Eşti cu gândul în altă parte, zice, cu o voce la fel de firavă pe cât îi pare şi trupul. Trebuie să fii atentă. Se întinde și mă ia de mână. 

— Azi te doare? Dau din cap că da și atunci zice: 

— N-o să scapi niciodată de amintirea agoniei pe care o înduri în timp ce ţi se bandajează picioarele. De acum şi până la moarte, vei avea zile când durerea o să te bântuie - dacă o să stai prea mult în picioare sau dacă ai mers prea mult pe jos, dacă vremea e pe cale să se schimbe, dacă nu te îngrijeşti cum trebuie de picioarele tale. Mă strânge de mână, cu compasiune. — Când încep să-ţi zvâcnească sau te ustură, adu-ţi aminte că, într-o bună zi, suferinţa ta îi va dovedi soţului tău iubirea pe care i-o porţi. Dacă te concentrezi pe altceva, asta o să-ţi distragă atenţia de la durere. Mama e o femeie înţeleaptă, motivul pentru care toată lumea din gospodărie, inclusiv eu şi fratele meu, Yifeng, îi spune „Venerata Doamnă”, un titlu onorific pe care îl poartă ca soţie a unui funcţionar de rang înalt, cum este Tata. Dacă ea poate să-şi dea seama că sunt distrată, și eu văd, la rândul meu, că la fel e și ea. Vocea unei femei care cântă ajunge până la noi. Domnişoara Zhao, concubina Tatei, îi distrează, probabil, pe tata şi pe oaspeţii lui. — Ştii cum să te concentrezi... când vrei, continuă mama într-un final. Capacitatea asta - de a fi complet absorbite - este ceea ce ne salvează. Se opreşte o clipă, când un hohot de râs masculin ne împresoară ca un vârtej de ceaţă - e vocea Tatei, distinctă în corul de elogii. Apoi întreabă: — Continuăm? Trag aer în piept. 

— Zilele de orez-şi-sare sunt anii cei mai importanţi în viaţa unei femei. Este perioada când voi fi ocupată să-mi îndeplinesc datoriile de soţie şi mamă... — Aşa cum o fac eu acum.