Maddison îşi scoate valiza din portbagajul Mercedesului meu Benz G-Wagon, cea mai nouă achiziție, apoi îşi pune jacheta. Le urăşti din aceleaşi motive pentru care eu le iubesc aşa mult. Încui maşina, îmi bag cheile în geantă şi inspir adânc aerul rece din Chicago, care-mi umple plămânii. Ador sezonul de hochei, iar săptămâna asta începe sezonul de hochei în deplasare. De ce, pentru că te aşteaptă fete în fiecare oraş în care mergem? În timp ce singura femeie pe care vreau s-o văd e soția mea, care e chiar aici, în Chicago, împreună cu fiica mea şi fiul meu nou-născut? 

- Exact. Îl bat pe umăr când intră pe poarta privată a aeroportului O'Hare International. li arătăm agentului de securitate buletinele şi ne lasă să intrăm. 

- Avem avion nou? Mă opresc şi privesc noua achiziție cu logoul echipei pe coadă. Aşa se pare, zice Maddison pierdut, cu ochii-n telefon. Cum mai e Logan? Este soţia lui, căreia îi scrie chiar acum. E obsedat de ea. Îi scrie întruna. - E cea mai tare. MJ are doar o săptămână şi are deja program. Se aude mândria din vocea lui. Logan, soția lui Maddison, e una din cele mai apropiate prietene ale mele şi probabil cea mai capabilă persoană pe care o cunosc. Sunt singurii mei prieteni cu copii, dar toți patru au devenit familia mea extinsă. Fiica lor îmi spune unchiul Zee, iar eu le zic celor mici nepoata şi nepotul meu, chiar dacă nu există nici 0 legătură de sânge între noi. Tatäl lor e cel mai bun prieten al meu şi deja îl văd ca pe un frate. Lucrurile n-au stat însă mereu aşa.

În copilărie, Eli Maddison a fost cel mai înverşunat rival al meu. Amândoi am crescut în Indiana, jucând hochei pentru două echipe diferite. El era băiatul de aur, care primea tot ce-şi dorea, iar asta mă scotea din sărite. Avea o viață perfectă. Familia lui era perfectă, iar a mea departe de asta. Apoi a jucat pentru universitatea din Minnesota, în timp ce eu am jucat pentru universitatea de stat din Ohio, iar rivalitatea noastră din copilărie a continuat în cinci ani intenşi de hochei la colegiu. În perioada aia, aveam nişte probleme de familie şi îmi revärsam toată furia pe gheaţă. Maddison a fost ținta frustrării mele, când l-am împins în panouri cu o lovitură murdară, la începutul colegiului. Glezna i-a fost destul de afectată cât să-l ţină pe bancă în sezonul celui de-al doilea an şi să nu participe la selecția pentru NFL. Ironia a făcut ca şi eu să stau pe bancă în anul al doilea, din cauza unor cursuri la care am picat. M-a urât pentru asta. Eu mă uram din cu totul alte motive. Apoi, am început să merg cu religiozitate la terapie. Am lucrat la problemele pe care le aveam şi, în ultimul an, Maddison şi cu mine eram cei mai buni prieteni. Jucam în continuare pentru echipe diferite, dar ne respectam şi aveam un numitor comun, problemele noastre mintale. El avea anxietate şi atacuri de panică, iar eu acumulasem atâta furie şi frustrare, că îmi provocau atacuri de panică. lar acestea mă consumau şi mă făceau să nu văd realitatea. Soarta a făcut ca Eli Maddison şi cu mine să ajungem în aceeaşi echipă aici, în Chicago, jucând hochei profesionist pentru echipa Raptors. Sezonul ăsta marchează începutul celui de-al şaptelea an la profesionişti şi nu m-aş vedea jucând altundeva. Tocmai de asta trebuie să mă asigur c-o să-mi fie prelungit contractul, după ce o să expire la sfarşitul sezonului.