La Cape Cod n-ar fi trebuit să fie o aşa caniculă şi umezeală. Cassie citise în ghid: totul ar fi trebuit să fie perfect aici, ca în regatul Camelot. Asta cu excepţia iederii otrăvitoare, a căpuşelor, a păduchilor de plante, a moluştelor veninoase şi a curenţilor submarini din apele aparent liniştite, după cum adăugaseră într-o doară autorii ghidului Cartea te mai prevenea şi împotriva drumeţiilor pe îngustele peninsule, fiindcă se putea să te prindă fluxul şi să te izoleze acolo. Şi totuşi, în clipa aceea, Cassie ar fi dat orice să fi rămas izolată pe cine ştie ce peninsulă care înainta mult în Oceanul Atlantic — atâta timp cât Portia Bainbridge se afla de cealaltă parte. Cassie nu se mai simţise niciodată în halul ăsta.

— … şi celălalt frate al meu, cel din echipa pentru dezbateri de la MIT1, care a fost acum doi ani la Olimpiada Mondială de Dezbateri din Scoţia… zicea Portia. Cassie simţi cum i se înceţoşează privirea, alunecând din nou în deprimanta ei transă. Ambii fraţi ai Portiei erau studenţi la MIT şi înfricoşător de plini de împliniri, nu doar în privinţa îndeletnicirilor intelectuale, ci şi în sport. Portia însăşi era înfricoşător de plină de împliniri, chiar dacă de-abia intra în clasa a unsprezecea, aidoma lui Cassie. Şi, din moment ce subiectul favorit al Portiei era Portia, îşi petrecuse cea mai mare parte a ultimei luni povestindu-i totul lui Cassie.

— … şi pe urmă, după ce am ieşit a cincea la pledoariile improvizate, la Olimpiada Naţională de Retorică, anul trecut, iubitul meu mi-a zis: „Păi, sigur o să fii cea mai bună din ţară…” Încă o săptămână, îşi zise Cassie. Încă o săptămână şi-o să pot să merg acasă. Simplul gând o umplea de un dor atât de intens, încât îi dădeau lacrimile. Acasă, unde-i erau prietenii. Unde nu se simţea străină, nici neîmplinită, nici plictisitoare, nici proastă doar pentru că nu ştia ce-s alea scoici Saint Jacques. Unde putea să râdă de toate astea: de minunata ei vacanţă petrecută pe litoralul estic.

— … aşa că tata mi-a zis: „Dar ce-ar fi să ţi-o cumpăr?” Însă eu 1 Massachusetts Institute of Technology, universitate din Cambridge, Massachusets, SUA, cotată pe locul 4 în topul mondial al universităţilor (n. Red.). am spus: „Nu… mă rog, poate…” Cassie fixă cu privirea largul oceanului. Nu că n-ar fi fost frumos la Cape. Micile căsuţe cu şindrilă din lemn de cedru, cu gardurile albe din uluci, acoperite de trandafiri, cu balansoarele din răchită pe verande şi muşcatele atârnând de grinzi erau frumoase ca-n cărţile poştale ilustrate. Şi pajiştile şi turlele înalte ale bisericilor şi clădirile de modă veche ale şcolilor, toate acestea o făceau pe Cassie să se simtă ca şi cum ar fi ajuns într-o altă epocă. Numai că în fiecare zi avea de-a face cu Portia. Şi chiar dacă în fiecare seară se gândea la câte-o remarcă devastator de spirituală pe care să i-o servească, niciodată nu izbutea să rostească vreuna. Iar sentimentul de neapartenenţă era mult mai rău decât orice i-ar fi putut face Portia. Senzaţia de a fi străină acolo, izolată pe un ţărm nepotrivit, complet scoasă din elementul ei. Micul duplex de acasă, din California, începuse să-i pară lui Cassie raiul pe Pământ. Încă o săptămână, îşi repetă în gând. Trebuie s-o mai suporţi doar o săptămână. Şi, pe urmă, mai era şi mama, atât de palidă în ultima vreme şi atât de tăcută… O străbătu un val de nelinişte, dar şi-l alungă repede. Mama n-are nimic, îşi zise cu înverşunare. Probabil că doar se simte nefericită aici, exact la fel ca tine, chiar dacă e în statul ei natal. Probabil că şi ea numără zilele până când vom putea să plecăm acasă, la fel ca tine. Sigur că asta era şi tocmai de-asta părea mama ei atât de nefericită atunci când Cassie îi spunea că-i e dor de casă. Mama se simţea vinovată pentru c-o adusese aici, pentru că-i prezentase şederea ca pe o vacanţă paradisiacă. Totul avea să revină pentru amândouă la normal după ce se vor întoarce acasă.

— Cassie! Eşti atentă? Sau visezi iar cu ochii deschişi?

— A, te-ascult, răspunse la repezeală Cassie.

— Ce ziceam acum? Cassie se încurcă. Despre iubiţii ei, îşi zise disperată, despre echipa pentru dezbateri, despre facultate, despre Olimpiada Naţională de Retorică… Lumea spunea uneori că e o visătoare, dar asta nu i se întâmplase niciodată atât de des ca aici.