Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viaţa în Copenhaga e un amestec de îndatoriri pentru şcoală, de lipsuri şi foamete, totul desfăşurându-se sub privirea atentă a soldaţilor germani aflaţi la fiecare colţ de stradă. Curajul pare să-şi mai găsească loc doar în poveştile pe care fetiţa i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti. Aflând de raziile autorităţilor germane pentru ridicarea populaţiei evreieşti, familia Johansen hotărăşte s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai bună prietenă a fiicei lor, dând-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns? Fragment — Ellen, hai să ne-ntrecem pân' la colţ! Annemarie îşi aranjă mai bine în spate rucsacul voluminos, ca să echilibreze balansul manualelor. — Eşti gata? zise ea privindu-şi prietena. — Nu, răspunse Ellen râzând. Ştii că n-am cum să câştig, am picioare mai scurte. Nu putem merge pur şi simplu, ca nişte oameni civilizaţi?