Voi începe această prezentare cu un citat, în care autoarea descrie termenul de „competență în comunicarea nonverbală”: „Propun în această lucrare termenul de „competență în comunicarea nonverbală” sau „competență nonverbală”, definit ca „abilitatea indivizilor de a codifica mesajele nonverbale în funcție de contextul social, de a estima și prezice emoțiile, atitudinile, comportamentul celorlalți în funcție de comportamentele nonverbale ale acestora, de a folosi eficient elemente nonverbale pentru a obține rezultatele dorite în interacțiunile cotidiene” și susțin faptul că diferitele competențe ale individului, sociale, emoționale sunt parte ale influenței contextului asupra oricărui act de comunicare, inclusiv nonverbală.” (p.7) Această influență a contextului, este într-adevăr „pricinuitoarea” tuturor comportamentelor și competențelor noastre, din cauză că prin tot ceea ce facem ne raportăm la contextul social, la ceea ce indivizii din jurul nostru așteaptă într-un fel sau altul de la noi, sau la ceea ce noi credem că așteaptă. Definirea termenului de „competență în comunicarea nonverbală” ne face înțeles faptul că există mai mulți factori la care ne raportăm atunci cand vorbim despre această competență, dar că orice natură ar avea aceștia, emoțională, rațională sau comportamentală, ei se leagă direct proporțional de contextul social. Autoarea mai specifică faptul că, deși contextul social este un termen cunoscut nouă, el a devenit atât de popular încât mulți nici nu se mai obosesc să îl definească. Pentru aceasta, găsesc potrivită definiția extrasă din lucrarea ce o prezint, aceea că termenul de „context social” reprezintă, într-o sferă restrânsă, mediul (fizic și social) și structura socială (norme, reguli și relații sociale), cu accent pe interacțiunile reale sau imaginare dintre actorii sociali și pe competențele comunicaționale ale acestora. (p.8) Prin această lucrare se intenționează mutarea modelelor de comunicare într-o perspectivă a comunicării nonverbale, pornind de la prezumția (îndreptățit dovedită), că în multe situații din viața de zi cu zi, întâlnim aceste modele de comunicare pliate foarte bine pe situațiile în care predomină comunicarea nonverbală. Se tratează, de asemenea, marile paradigme explicative ale comportamentului nonverbal: paradigma structuralistă, sociologică, etologică și psihosociologică, însă doar cea etologică este propusă ca model pentru explicare, în ultimele capitole, a rolului primelor „20 de secunde”.