n Catea tibetană a vieţii şi a morţil, Sogyal Rinpoche povesteşte istoria lui isha Gotami, o tânără emeie care trăia pe vremea lui Buddha şi căreia o boală ulgerătoare i-a răpit copilul în vârstă de un an. Zrobită de durere, strângându-şi copilul la piept, Krisha a început să rătăcească pe străzi, implorându-i pe cei care o întâlneau să-i indice un mijloc de a-l readuce la viaţă. Unii nu au băgat-o în seamă, alţii au crezut-o nebună, însă, în cele din um1ă, un înţelept a sfătuit-o să i se areseze lui Buddha. Um1ând această povaţă, ea a mers să-l vadă pe Buddha, punându-i copilul la picioare şi povestindu-i nenorocirea sa. Înţeleptul a ascultat-o cu o nemărginită compasiune şi i-a spus cu un ton blînd: „Nu există decât un' singur remediu în aţa răului cre ţi s-a întîmplat. Coboară în oraş şi adu-mi un grăunte de muştar dintr-o casă în care să nu i murit niciodată nimeni ... " 

Continuarea acestei istorisiri poate i intuită, la el ca şi morala sa. 

Degeaba bate Krisha la toate uşile, răspunsul pe care îl primeşte este acelaşi: în pnvmţa grăuntelui de muştar nu este nici o problemă, însă iecare cămin îşi are morţii săi, nimeni nu a scăpat fără să cunoască moatea. Când tânra se întorce la Buddha, ea se ală deja pe Cale, înţelegând că în lumea oamenilor nimic nu este permnent. Singurul element eten este „nepermanenţa" însăşi, caracterul luctuant şi perisabil al tuturor lucrurilor. Cel cre este destul de nebun penru a ignora acest adevăr se expune celor mai mari suerinţe. 

Dacă sesizăm adevăratele cauze ale răului, dacă observăm că ele ţin de iluziile unui eu cre se ataşeză de „averile" sale, deşi legea lumii este cea a schimbării, atunci putem să ne eliberăm de aceste iluzii, atingâid în acest el înţelepciunea.