În ianuarie 1929, Wittgenstein a revenit la Cambridge, la universitatea unde lucrase din octombrie 191 1 până în vara anului 1913, ca discipol şi colaborator al lui Bertrand Russell. Era, acum, cu totul alt om decât cel care părăsise Cambridge-ul înaintea Primului Război Mondial. În anii războiului, scrisese o carte intitulată Logisch-Philosophische Abhandlung, publicată în Anglia, prin strădaniile lui Russell, într-o ediţie bilingvă, sub titlul Tractatus Logico-Philosophicus. În această lucrare, Wittgenstein încercase să răspundă la problemele care îl preocupaseră începând din anul 191 1, când renunţase la studiile de aeronautică pentru cele de filozofie. Sosise atunci la Cambridge pentru a învăţa de la Russell şi pentru a discuta cu el. În „Cuvântul înainte" al cărţii sale, scris în vara anului 19 1 8, atrage atenţia afirmaţia că „adevărul gândurilor comunicate aici mi se pare a fi intangibil şi definitiv". Era o afirmaţie pe care Wittgenstein şi-o asumase, atunci, cu toată seriozitatea. El a renunţat, pentru mai mult de zece ani, la orice gen de preocupări filozofice. Nu a scris în toată această perioadă nimic filozofic şi rareori a discutat despre filozofie. Interesul lui pentru cercetarea filozofică a renăscut în ultimii ani dinaintea reîntoarcerii sale la Cambridge, adică atunci când a început să nutrească îndoieli serioase cu privire la presupozitii si idei de bază ale cărtii sale de tinerete. ' , , , 

În momentul revenirii sale la Cambridge, Wittgenstein nu ştia dacă va rămâne mai mult timp acolo. Pentru a înţelege decizia lui finală mi se pare că trebuie să ţinem seama, între altele, de două lucruri. Mai întâi, de personalitatea foarte puternică a lui Wittgenstein, care se exprima şi în vederile sale radicale cu privire la îndatoririle unui profesor de filozofie. După părerea lui, sarcina unui profesor era să-i ajute pe studenţi să gândească, prezentându-le doar idei proprii, iar nu să discute concepţiile altor filozofi. S-a relatat că, în anii în care fusese student la Cambridge, Wittgenstein asistase la câteva lecţii ale lui George Edward Moore. El îşi exprimase nemulţumirea spunându-i lui Moore că alocă mult prea mult timp expunerii şi discutării punctelor de vedere ale altor gânditori. În acord cu aceste vederi, Wittgenstein credea că cineva este îndreptăţit să predea Într-o universitate doar atâta vreme cât are idei noi, proaspete, pe care le poate întaţişa studenţilor. O carieră academică convenţională nu-l atrăgea. A decis, asadar, să rămână câtiva ani la Cambridge, dar asta abia , , în momentul în care a fost încredinţat că are ceva nou şi important de spus celor care se interesează de filozofie. În al doilea rând, Wittgenstein era conştient că, dacă se decide să revină la îndeletniciri filozofice, va trebui să lucreze la o universitate din Anglia, de preferinţă la Cambridge. Făcând abstracţie de Cercul de la Viena şi de alte câteva mici grupări, lucrarea lui de tinereţe nu fusese receptată în spaţiul academic de limbă germană.