PREFAȚĂ 

Documentul pe care îl aveți în față este unul clasificat. Nu știu dacă aveți voie să-l citiți... Sunt lucruri foarte personale, sunt lucruri secrete, pe care nu știu dacă aș fi în stare să le spun vreodată cuiva. De-asta am scris. Și atunci, eu zic să nu îl citiți, pentru că sunt lucruri personale, sunt lucruri intime, sunt lucruri pe care nu le-aș spune decât prietenilor foarte, foarte buni. Oamenilor care ar înțelege. Despre acest document cred că nu vreau să vorbesc. Despre ceea ce veți citi. Nu! De scris nici nu poate fi vorba. Nici să nu citiți ce urmează mai departe! Uneori, îmi pare rău că le-am scris. Dacă nu ar fi fost cineva care să le adune, cred că leaș fi și șters. Mă uit acum pe textele astea, și cred că sunt, de fapt, bijuteriile mele de familie. Bijuterii vechi. Nici nu știu cât sunt de prețioase pentru alții. Pentru mine sunt foarte prețioase. Și ce e cel mai important, nu pot să le port pe toate. Și nu pot să le port în aceeași zi. N-aș putea, nu pot, nu voi putea să le spun pe toate. Și în aceeași zi. De-asta nu știu dacă veți citi lucrurile astea secrete, care nu sunt pentru toată lumea... Vă rog, din discreție, nici să nu le citiți! 

Dacă nu aveți o stare bună și doriți să le discutați, să le comentați cu altcineva... să nu le citiți! Pentru că sunt secrete! Și sunt secretele mele. Deci nu toate. Nu deodată. Și nu în ordine cronologică. Vă propun așa: să închideți ochii, să faceți trrrrrr cu foile... Interesant cu foile! Ascultați foșnetul foilor! Și, dintr-o dată, deschideți undeva. Ba, mai întâi, lăsați cartea să se prăfuiască! N-o citiți imediat! Nu imediat! Lăsați-o acolo! După ce a prins un pic de praf și un pic de miros de carte ce și-a consumat propriul trai. Care s-a copt undeva, în spațiul dumneavoastră. Apoi faceți trrrrrr cu foile. Și, la un moment dat, puneți degetul, deschideți ochii și, unde ați deschis... acolo! Citiți acolo!... Dar să nu citiți, că e secret! Pe vremea mea, erau la modă oracolele. Când eram fetiță, aveam oracol. Un caiet mare, în general studențesc, care mergea, circula. Fetele, fetele în general! Ba și băieții! Dacă îți scria vreun băiat în oracol, era mare chestie. Și, în general, așteptai complimente. „Ce crezi tu despre mine?”, „Care este cea mai minunată calitate a mea?”, „Oare îți place ceva la mine?”. Apoi, pe altă pagină: „Există ceva care nu-ți place la mine?”. De obicei, foaia asta se lăsa liberă. Dacă voiai să mai vorbească cineva cu tine. Așa și dumneavoastră. Lăsați-o un pic să se coacă! Să prindă mirosul ei de carte matură! Și apoi citiți-o... Unde vreți. Cum vreți. Când vreți. De la coadă la cap, ori viceversa. Dar să nu citiți, că e secret...