În jurul Moscovei, câmpiile urcă domol dinspre râurile care curg în meandre argintii, într-un tablou pitoresc. Lacuri mici și petice de pădure sunt împrăștiate pe întinderea șesului. Ici-colo răsare câte un sătuc a cărui imagine e dominată de cupola în formă de ceapă a bisericii. Oamenii străbat câmpurile pe drumuri de pământ, mărginite de buruieni. Ei pescuiesc pe malurile râurilor, înoată sau stau la soare. E o imagine familiară, tipic rusească, păstrată așa de secole. În ultima parte a secolului al XVII-lea, călătorul venit din Europa Occidentală traversa această regiune a țării ca să ajungă la un punct cunoscut sub numele de Dealul Vrăbiilor, un loc perfect pentru a admira priveliștea. 

De pe această culme, călătorul putea vedea, întinsă la picioarele sale, Moscova, „cel mai bogat și mai frumos oraș din lume“ 1 . Sute de cupole aurii, încununate de o pădure de cruci de aur, se ridicau deasupra copacilor; dacă privea acest tablou la apus, când soarele se reflecta în aceste cupole, călătorul era orbit de lumina copleșitoare. Aceste biserici cu albele lor ziduri sunt risipite peste tot, într-un oraș de mărimea Londrei. În centrul lui, pe o colină, se afla cetatea Kremlinului, mândria Moscovei, cu cele trei magnifice catedrale ale sale, clopotnița impunătoare, palatele superbe, capele și sute de case. Înconjurată de ziduri albe și groase, cetatea în sine era un oraș. 

Vara, inundat de verdeață, orașul părea o grădină imensă. Multe dintre marile conace erau înconjurate de parcuri și livezi, iar în locurile virane, lăsate ca niște bariere împotriva incendiilor, creșteau arbuști, copaci sau iarbă. Revărsându-se peste zidurile cetății, orașul se extindea în numeroase suburbii înfloritoare, fiecare cu grădinile, livezile și păduricile ei. De-a lungul orașului, în inelul larg care îl înconjura, se aflau palate și domenii nobiliare, dar și cupole aurite de mănăstiri, risipite, cât vezi cu ochii, peste câmpuri cultivate și peste pășuni. Intrând în Moscova, prin porțile zidurilor construite din pământ și cărămidă, călătorul nimerea în agitația specifică unui oraș comercial. Străzile erau înțesate de oameni care se tot înghesuiau. Neguțători, meșteșugari, oameni fără ocupație și pelerini zdrențăroși treceau laolaltă cu muncitorii, țăranii, preoții cu rase negre și soldații îmbrăcați în caftane viu colorate și cu cizme galbene. Trăsurile și căruțele înaintau cu greu prin mulțimea de oameni, care se dădea la o parte cu respect când trecea vreun boier gras și bărbos sau vreun nobil călare, având pe cap o căciulă din blană scumpă, îmbrăcat în haine de lână fină, catifea sau brocart gros. Pe la colțurile străzilor, muzicanți, jongleri, acrobați sau îmblânzitori de animale, cu urșii sau câinii lor, își făceau numărul. În fața fiecărei biserici, cerșetorii stăteau grămadă și cereau de pomană. În fața cârciumelor, călătorii puteau tresări cu uimire la vederea vreunui bărbat gol-goluț, care își vânduse, pe rând, toate hainele, pentru băutură; în zilele de sărbătoare, mulți alți bărbați, aproape sau complet dezbrăcați, zăceau unul lângă altul în noroi, beți.