Acest şoc al islamismului şi, într-o viziune mai amplă, cel al revenirii Islamului, este, bineînţeles, cel pe care îl resimte Occidentul. Dar nu este şocul, în aceeaşi măsură, o replică la traumatismele pe care le-a cunoscut Orientul? Pe măsură ce această cercetare progresa, ea a scăpat de sub control şi, astfel, s-au dezvăluit diferitele căi pe care de două secole încoace, lumile Islamului le-au urmat pentru a se regenera. În numele unui islamism răzbunător, ultima născută din aceste lumi ale Islamului a putut vedea, odată cu atentatele din 11 septembrie 2001, tehnici din cele mai avansate, combinîndu-se cu practica sacrificiului, moştenită din vremuri de mult apuse. Însă cea mai mare parte dintre celelalte tentaţii ale Islamului - modernitatea, reforma, naţiunea etc. - reflectă, precum o oglindă, practici care sînt şi ale noastre. Ceea ce dovedeşte inserarea acestor societăţi în civilizaţia noastră, în lumea noastră. Dar căile lor se amestecă şi dezorientează. Astfel, se prezintă acest parcurs: pentru a-l urmări şi clarifica, îi cer cititorului doar să se lase purtat de mînă ...

2001: atac-surpriză asupra New Yorkului. 1979: revoluţie islamică în Iran. De două ori, Occidentul s-a aflat, cu stupoare, în faţa unor evenimente neprevăzute, de negîndit, de neînţeles. 1979: ,,revoluţie islamică", doi termeni în aparenţă incompatibili. Într-adevăr, memoria istorică a Occidentului a disociat întotdeauna religia de idealul revoluţionar, de acest iluminism ce a combătut-o. Mai mult încă, în secolul al XX-lea, Islamul apărea ca un supravieţuitor, un fel de arhaism pentru o lume occidentală elevată prin progres, în curs de laicizare, pe drumul către socialism. Din perspectiva dezvoltării lor industriale, încă embrionară, ţările Islamului par de două ori mai nepregătite în încercarea de a întreprinde ceea ce, în ochii Occidentului, rămîne prerogativa lumii occidentale: lupta revoluţionară dusă de partide „muncitoreşti". În plus, de-a lungul secolului, aceste ţări din Orient au apărut ca un factor al politicii internaţionale şi nu ca unul dintre motoarele sale, care ar anima „mersul istoriei". Spre exemplu, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Occidentul n-a vrut să vadă în lupta lor pentru independenţă decît o manipulare a sovieticilor sau a americanilor. Cincizeci de ani mai devreme, cînd izbucnea prima criză iraniană, în 1908-1911, la Tabriz….