— Va veni o zi când studenții își vor pune întrebări despre alegerile dumneavoastră, despre traseul care v-a condus la clandestinitate și la privarea de majoritatea bucuriilor oferite de viață. Ce-ați vrea să le spuneți înainte să vă judece? 

— Că soarta celorlalți mă preocupa la fel de mult ca și propria soartă. Aveam un sentiment care m-a forțat să privesc lumea dincolo de situația mea, nu doar să mă supăr, să protestez, să condamn, ci și să acționez. Iar Grupul 9 era mijlocul potrivit. De ce? Pentru că și alții se interesează de un viitor care va deveni inevitabil al lor, înainte săi înțeleagă consecințele. Pentru a-și apăra libertățile… libertatea! Îmi închipui că, formulat așa, totul poate să sune foarte pompos, dar nu uitați să scrieți în articol că, în momentul în care mă destăinui dumneavoastră, eu și prietenii mei suntem căutați asiduu și riscăm să fim asasinați sau să ne petrecem restul vieții închiși. Sper că asta va conferi o nuanță de modestie spuselor mele. La urma urmei, am făcut totul pentru că-mi plăcea, pentru că-mi place. Teama a apărut mai târziu.