Tocmai sunase micul desteptator asezat pe noptiera din lemn de culoare deschisa. Era ora cinci si treizeci, iar camera era scaldata într-o lumina aurie pe care o revarsa numai zorii din San Francisco. Dormea toata casa, catelusa Kali culcata pe covorul cel mare, Lauren bagata sub plapuma în mijlocul patului cel mare. Apartamentul lui Lauren surprindea prin tandretea pe care o degaja. Aflat la ultimul etaj al unei case victoriene de pe Green Street era alcatuit dintr-un salon-bucatarie în stil american, un dressing, un dormitor mare si o baie, mare si ea, cu fereastra. Podeaua era din parchet blond cu lamele late, cele din baie fiind vopsite în alb si cadrilate cu carouri negre pictate cu un sablon. Peretii albi erau împodobiti cu desene vechi cumparate de ocazie în galeriile de pe Union Street, tavanul era marginit de o mulura de lemn, fin cizelata de mâinile unui tâmplar talentat de la începutul secolului, caruia Lauren îi reliefase contururile cu o nuanta caramel. Câteva covoare din fibre de cocos tivite cu iuta bej delimitau salonul, sufrageria si semineul în fata caruia o canapea mare tapisata cu pânza de bumbac ecru te îndemna sa te afunzi în ea. Cele câteva mobile presarate prin living erau dominate de lampi foarte frumoase cu abajururi plisate, achizitionate de-a lungul ultimilor trei ani. Foarte scurta fusese noaptea. Medic intern la San Francisco Memorial Hospital, Lauren trebuise sa-si prelungeasca garda cu mult peste cele douazeci si patru de ore obisnuite, datorita sosirii târzii a victimelor unui mare incendiu. Primele ambulante tâsnisera în sasul urgentelor cu zece minute înainte de schimbarea garzii si Lauren începuse fara sa mai astepte dispatchingul primilor raniti spre diferitele sali de pregatire, sub privirile disperate ale coechipierilor ei. Cu o metodologie de virtuoz, în câteva minute, îl ausculta pe fiecare pacient,îi atribuia o eticheta colorata materializând gravitatea situatiei, redacta un diagnostic preliminar, prescria primele examene si-i îndruma pe brancardieri spre sala respectiva. Trierea celor saisprezece persoane debarcate între douasprezece si douasprezece si un sfert noaptea s-a terminat exact la douasprezece si jumatate, iar chirurgii,chemati de-acasa, si-au putut începe primele operatii din aceasta noapte lunga pentru ei înca de la ora unu fara un sfert. Lauren îl asistase pe Dr Fernstein la doua interventii succesive si nu s-a întors acasa decât la ordinul strict al medicului care a facut-o sa înteleaga ca, oboseala înselându-i vigilenta, le punea în pericol sanatatea pacientilor. în plina noapte, parasi parkingul spitalului la volanul masinii ei Triumph, întorcându-se acasa cu viteza mare pe strazile pustii. „Sunt prea obosita si rulez prea repede", îsi repeta ea din minut în minut ca sa n-o fure somnul, însa ideea de a se întoarce la urgente, în sala de operatii si nu în culise, era de-ajuns ca s-o tina treaza. Actiona usa telecomandata a garajului si îsi trase în el vechiul automobil. Trecând prin coridorul interior, escalada patru câte patru treptele scarii principale si intra în apartament cu sufletul usurat.