Introducere

Răsărit de Pământ

 Câteodată încerc să-mi imaginez o lume fără literatură. Mi-ar lipsi cărţile în călătoriile cu avionul. Librăriile şi bibliotecile publice ar avea mult spaţiu disponibil pe rafturi (şi nici rafturile mele n-ar mai da pe dinafară). Lumea editorială n-ar mai exista aşa cum o ştim, nici site-ul Amazon, şi n-aş găsi nimic pe noptieră în nopţile în care nu pot să dorm. Ar fi păcat să fie aşa, dar asta nu e decât o frântură din ceea ce s-ar pierde dacă literatura n-ar exista, dacă poveştile s-ar transmite doar oral, fără a fi consemnate în scris. Ne e aproape imposibil să ne imaginăm o asemenea lume. Ne-am raporta cu totul altfel la istorie, la ascensiunea şi decăderea imperiilor şi naţiunilor. Am fi lipsiţi de cea mai mare parte a ideilor filosofice şi politice, pentru că literatura care le-a prilejuit nu s-ar fi scris. Aproape toate credinţele religioase ar dispărea, cu tot cu scrierile în care şi-au găsit expresia. Literatura nu e doar pentru iubitorii de cărţi. De când a apărut, acum patru mii de ani, ea modelează viaţa majorităţii oamenilor de pe planeta Pământ. Asta aveau să descopere cei trei astronauţi aflaţi la bordul navei spaţiale Apollo 8. — În regulă, Apollo 8. Aveţi undă verde pentru injecţie translunară. Terminat. — Recepţionat. Avem undă verde pentru injecţie translunară. Până la sfârşitul anului 1968, deplasarea pe orbita Pământului nu mai era o noutate. 

Apollo 8, misiunea spaţială americană cea mai recentă la momentul respectiv, tocmai petrecuse două ore şi douăzeci şi şapte de minute pe orbita terestră. Nu se produsese nici un incident major. Însă Frank Frederick Borman II, James Arthur Lovell Jr. şi William Alison Anders erau neliniştiţi şi preocupaţi. Nava lor era pe punctul de a încerca o manevră nouă, injecţia translunară. Se întorceau cu spatele la Pământ, gata să ţâşnească în spaţiul cosmic. Destinaţia lor era Luna. Din clipă-n clipă aveau să accelereze până la 38.957 km/h, viteză cu care nu se mai deplasase nimeni până atunci. Misiunea Apollo 8 era relativ simplă. Nu urmau să aselenizeze; nici măcar nu aveau la bord un modul lunar. Trebuiau să observe Luna, să identifice un loc de aselenizare corespunzător pentru o misiune Apollo viitoare şi să aducă fotografii şi imagini filmate pe care experţii să le poată studia. TLI, injecţia translunară, s-a derulat conform planului. Apollo 8 a accelerat şi s-a avântat în spaţiul cosmic. Cu cât se îndepărtau, cu atât puteau să vadă mai bine ce nu mai văzuse nimeni până atunci: Pământul. 

Borman a întrerupt procedurile ca să rostească numele maselor de uscat ce se roteau sub el: Florida, Capul Bunei Speranţe, Africa. Putea să le vadă pe toate în acelaşi timp. Era primul om din istorie care vedea Pământul ca pe un glob. Anders a făcut fotografia ce surprindea această nouă privelişte, Pământul răsărind deasupra Lunii. Pe măsură ce Pământul se micşora şi Luna devenea tot mai mare, astronauţii nu au mai reuşit să surprindă totul cu aparatul de fotografiat. Controlul de la sol şi-a dat seama că ei trebuiau să recurgă la o tehnologie mai simplă: cuvântul rostit. „Dacă se poate, vă rugăm să faceţi o descriere cât de detaliată puteţi voi, poeţilor.”