Titlu O Iubire Imposibila Vol 2

Autor Mary Jo Putney
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-mary-jo-putney-o-iubire-imposibila-vol-2-pdf

Stephen sorbi nişte vin din pocal, privind-o fix pe Rosalind, care stătea de cealaltă parte a mesei rotunde. Îşi periase părul şi şi-l lăsase liber pe umeri, iar coama grea strălucea în nuanţe de aur vechi şi stropi de ambră, de fiecare dată cînd ea se mişca. Sugestia ei de a mânca în cameră fusese inspirată, întrucât se puteau bucura aici de acea intimitate care ar fi fost imposibilă în sufrageria cea mare. El îşi dorise anticipare, iar camera încălzită de foc promitea multe. Fiecare înghiţitură şi fiecare gură de vin era dublată de plăcerea de a şti cum se va încheia masa. Stephen avea o senzaţie absurdă de ambivalenţă legată de noaptea nunţii. Pe de o parte, o dorea cu încrâncenare, mistuit de o foame neabătută. Îşi dorea să facă dragoste cu ea până se săturau, să-şi petreacă restul nopţii cu ea în braţe, apoi să se 2 trezească şi să facă din nou acelaşi lucru. Şi totuşi, în acelaşi timp, se simţea la fel de neîndemânatic ca un băieţaş fără experienţă. Înainte de prima lui căsătorie, avusese parte de experienţele obişnuite ale unui tânăr bogat, bucurându-se de câteva dintre cele mai frumoase curtezane din Londra, fără vreo complicaţie. Însă toate acestea încetaseră după ce se căsătorise. Nu că Louisa i-ar fi reproşat dacă îşi lua amante, întrucât fusese educată să creadă că o soţie bine-crescută nu ar trebui să dea atenţie micilor păcate ale soţului, dar ar fi fost rănită în mândria ei şi el reuşise să facă atât de puţine lucruri pentru Louisa, încât nu putea să nu îi fie fidel. De asemenea, nu dorea să calce pe urmele tatălui său în privinţa lipsei de moralitate. La început, fusese greu să se mulţumească cu patul rece şi nesatisfăcător pe care i-l aducea căsătoria lui şi se regăsise de nenumărate ori de-a lungul nopţilor reci, lipsite de somn, visând că se pierdea în carne de femeie caldă, binevoitoare. Totuşi, în timp, acceptase că acelea erau limitele vieţii lui. Până la urmă, nu avea o fire atât de profund pătimaşă, şi nici nu se aştepta să fie uşor să facă ce se cuvenea. Cel puţin aşa crezuse el, că nu este prea pătimaş, dar apoi o întâlnise pe Rosalind şi să facă dragoste cu ea fusese cea mai intensă şi satisfăcătoare experienţă din viaţa lui. Dar asta fusese doar o scurtă furtună de senzaţii, care se încheiase prea curând. Avea de gând să se asigure că în seara aceea va fi altfel, ca şi în toate nopţile care le mai rămâneau.