Cerurile plângeau cu o ploaie de toamnă, numai bună. pentru îngropăciune. Gwyneth Owens era recunoscătoare că tradiţia interzicea prezenţa femeilor la cimitir, cad nu ar fi fost în stare să îşi păstreze calmul în timp ce tatăl ei era coborât în ţărâna umedă. Ca întotdeauna, căută refugiu în biblioteca lui Lord Brecon. Tatăl ei., Robert Owens, fusese bibliotecarul stăpânului său timp de aproape treizeci de ani, iar Gwy- neth crescuse printre aceste cărţi nepreţuite. îşi trecu uşor vârfurile degetelor peste volumele învelite în piele, cu titlurile imprimate în auriu, din secţiunea de memorii de călătorie. Tatăl ei spusese întotdeauna că o minte bine hrănită oferea protecţie împotriva singurătăţii. Spera ca el să fi avut dreptate, căci acum avea nevoie de această alinare. In timp ce mergea de-a lungul zidului sudic, îşi zări reflexia în oglinda de deasupra şemineului. Se întoarse, evitând să-şi privească silueta prea înaltă şi părul coafat demodat, neatractiv. Ce păcat că nu moştenise nici puterea tatălui său, nici frumuseţea maniei sale. Probabil că o plimbare în viteză călare pe dealurile de la Harlowe i-at potoli tensiunea nestăvilită, dar acest lucru nu era posibil, căci în curând avea să fie chemată jos, să facă pe bocitoarea la întâlnirea solemnă ce urma să se ţină în onoarea tatălui ei. Din nevoia de a face ceva, descuie galeria alăturată, care adăpostea biblioteca privată, precum şi biroul tatălui ei.