Această ediţie critică este un eveniment, într-adevăr, nimic nu se aseamănă mai puţin cu ediţiile anterioare ale Memoriei colective decît această ediţie critică, înainte de elaborarea sa, care foloseşte la maximum manuscrisele şi cele patru carnete, nu puteam decît să ne punem întrebări asupra importanţei acestui text în raport cu Cadrele sociale. Neînţelegerea iniţială a textului fusese cauzată de o lectură a „manuscrisului” făcută de Jeanne Alexandre (născută Halbwachs). Ce distanţă desparte aşadar ansamblul textelor manuscrise şi ediţiile unei cărţi fundamentale a sociologiei franceze, tradusă şi comentată în toate limbile de 50 de ani? M emoria colectivă părea pînă astăzi o continuare şi o rescriere nuanţată a Cadrelor sociale. Jean Duvignaud, în prefaţa sa din 1968, vedea în ea o revenire la concret. In Memorie şi societate, eu însumi am crezut că discern un al doilea sistem, completîndu-1 pe cel din Cadre. In Italia, traducătorul P. Jedlowski căuta şi el un progres al gîndirii şi apropia memoria de criza modernităţii de la W. Benjamin. Interesul acestor puncte de vedere era limitat de o prejudecată implicită, cvasi-evoluţionistă: Memoria colectivă trebuia citită ca o continuare, o completare, o adăugire la Cadre. Acest loc comun, după cum arată ediţia noastră critică, este un efect al prejudecăţii iniţiale a d-nei Jeanne Alexandre. Parti pris-ul originar determină opţiunile: efectul acestuia va fi că nu se va căuta în Memoria colectivă decît ceea ce completează cunoştinţele pe care cititorul le are sau crede că le are despre Cadre. Această prejudecată va duce la incomprehensiunea totală a textului atunci cînd Halbwachs se îndepărtează de simpla polemică faţă de criticile lui Blondei (primele 50 de pagini şi primul capitol). Or, interpretarea aceasta este complet denaturată: Memoria colectivă nu este o completare……