Psihologia personalității și arta de a te simți bine analizează subiecte înrădăcinate în originile conștiinței umane, dar care sunt la fel de obișnuite precum conversația de dimineață de la micul dejun. Aceste subiecte sunt foarte personale și tratează tema tu, tu însuți. Oare chiar sunt un introvertit? De ce îmi pot motiva angajații, dar nu sunt deloc pe aceeași lungime de undă cu propriii copii? De ce acasă sunt o persoană total diferită de cea care sunt la serviciu? Controlez cu adevărat lucrurile care contează pentru mine? Par a fi neobișnuit de fericit – oare am pățit ceva? Există vreun sâmbure de adevăr în zvonurile ridicole conform cărora sunt, practic, un nemernic? Unele dintre aceste întrebări au de-a face cu noi, ceilalți oameni din viața ta, în special cei care contăm pentru tine. De ce face fostul meu soț ceea ce face? Pot avea încredere în noii asociați de la firmă?

De ce bunica era cu mult mai fericită decât a fost mama? Ar trebui să fiu îngrijorat dacă fiica mea investește mai mult în „prietenii“ de pe internet decât în familia ei, care îi este cea mai apropiată? Pentru a răspunde la astfel de întrebări ne vom îndrepta atenția către progresele recente din domeniul psihologiei personalității și vom analiza moduri noi de înțelegere a personalității. Vom începe prin examinarea „constructelor noastre personale“, ochelarii cognitivi pe care îi folosim ca să ne înțelegem și să îi înțelegem pe ceilalți. Apoi, vom examina trăsăturile, obiectivele și angajamentele tale, dar și contextele personale ale vieții tale de zi cu zi. Vom demonstra că fiecare dintre acești factori ne ajută să ne conturăm parcursul vieții și că înțelegerea lor ne permite să reflectăm asupra a ceea ce s-a întâmplat în viețile noastre și asupra a ceea ce s-ar mai putea întâmpla. Psihologia personalității a apărut ca ramură a studiului academic în anii 1930, însă rădăcinile ei se întind până la teoriile filosofice și medicale din Grecia secolului al IV-lea î.Hr. Dintre aceste teorii antice, cele mai influente au fost acelea care au pus accentul pe modul în care diferitele umori corporale – aerul, bila neagră, sângele și bila galbenă – au determinat cele patru tipuri temperamentale corespunzătoare: flegmatic, melancolic, sangvinic și coleric.

Deși astfel de viziuni sunt acum discreditate, timp de secole au reprezentat modalitatea predominantă de a concepe personalitatea. Deci, dacă acea conversație de la micul dejun menționată anterior ar fi avut loc în Evul Mediu, atunci zvonul că sunt un nemernic, fie el ridicol sau nu, ar fi fost probabil atribuit surplusului meu de bilă galbenă – aceasta ar fi natura mea fundamentală și nu prea aș avea ce să fac în privința ei. Ecouri ale unor astfel de perspective se găsesc astăzi în teorii ale personalității care pun accentul pe „tipuri“ de indivizi. Este posibil să te fi încadrat deja singur într-o tipologie atunci când ai făcut un test de personalitate: crezi că ești extravertit sau Tipul A și ești curios dacă astfel de moduri de a gândi despre propria persoană au vreo validitate științifică. Ne vom ocupa mai în detaliu de astfel de probleme, însă e posibil ca răspunsurile să te surprindă. Dacă ai făcut cursuri de psihologie, ești familiarizat cu teoriile personalității care pun accentul pe imbolduri și impulsuri inconștiente în chip de principală cauză a comportamentului. Teoriile lui Sigmund Freud și ale lui Carl Jung, care au avut o influență deosebită în prima parte a secolului XX, încă mai influențează psihologia clinică și literatura, însă nu mai sunt preferate de cercetătorii specializați în psihologia personalității.

Dacă ai ajuns la concluzia că aspectele cele mai importante ale personalității sunt forțe inconștiente, în special de natură sexuală, ceea ce urmează va reprezenta cu siguranță o provocare pentru tine. Deși forțe de care nu suntem conștienți ne pot determina comportamentul, în lucrarea noastră nu ne vom concentra în special pe acestea, ci vom analiza modul în care viața este conturată mai degrabă de obiectivele, aspirațiile și proiectele personale – aventuri care ne autodefinesc și care oferă semnificație vieții. Examinarea vieții dintr-o astfel de perspectivă îți poate oferi o vedere de ansamblu care îți va permite să reflectezi asupra propriei vieți și să te gândești la viitor. Nu ești un simplu pion pasiv manipulat în totalitate de forțe asupra cărora nu ai nici o putere, deși este posibil să te îndoiești de asta când te trezești dimineața și te gândești la comportamentul de idiot din seara precedentă. O altă modalitate prin care e posibil să fi ajuns să te gândești la propria personalitate o reprezintă psihologia umanistă a lui Carl Rogers, a lui Abraham Maslow și a altora, care s-a dezvoltat la mijlocul secolului trecut. Spre deosebire de teoriile care au pus accentul pe determinanți inconștienți ai personalității, psihologii umaniști au subliniat aspectele active și orientate către progres ale comportamentului uman. O generație care a crezut profund în capacitatea omului, atât individuală, cât și colectivă, de a-și contura viitorul a subscris cu entuziasm la această potențială perspectivă umanistă. Din nefericire, știința riguroasă nu prea făcea casă bună cu retorica mișcării umaniste în psihologie. Într-adevăr, obiectivitatea științifică era văzută, în sine, ca o barieră pentru înțelegerea adevărată a naturii umane – un punct de vedere evident mai ales în abordările „new age“ ale înțelegerii sinelui.