ÎN ULTIMII 25 DE ANI s-a scris mult despre teoria inteligenţelor multiple. De când Howard Gardner a identificat opt forme de inteligenţă la fiinţa umană, s-au dezvoltat concepţii foarte diferite care, pe de o parte, confirmă şi dezvoltă teoria lui Gardner, iar, pe de altă parte, au fost deschise noi căi de investigaţie, aflate încă în fază incipientă, care dau amploare şi completează în mod semnificativ intuiţiile sale. De câţiva ani, cercetători competenţi din diferite universităţi ale lumii susţin teza conform căreia tabloul inteligenţelor nu este complet dacă nu se include în el şi inteligenţa spirituală, denumită şi existenţială sau transcendentă. Însuşi Gardner nu a negat o asemenea ipoteză. Mai degrabă a lăsat deschisă posibilitatea de a identifica o nouă formă de inteligenţă. După părerea lui, cercetători aparţinând unor ideologii foarte diferite şi unor domenii disciplinare foarte îndepărtate au dezvoltat, după cum vom vedea de-a lungul acestei lucrări, o asemenea ipoteză. Ideea conform căreia în fiinţa umană ar exista o inteligenţă spirituală care acţionează într-o intimă conexiune cu celelalte forme de inteligenţă a fost evidenţiată în contextul anglo-saxon şi în cel american, dar nu s-a dezvoltat încă în sfera limbii hispanice. In această carte ne propunem să disecăm inteligenţa spirituală, luând în considerare contribuţiile menţionate, dar abordate dintr-un punct de vedere nou. Ne însuşim câteva proprietăţi care au fost deja expuse în aceste lucrări, dar introducem alte funcţii ale aşa-numitei inteligenţe spirituale care, după părerea noastră, nu au fost încă prezentate. Suntem conştienţi de faptul că sintagma inteligenţă spirituală poate stârni, în sfera noastră culturală, anumite nedumeriri şi neînţelegeri, din multe motive.