Autor Bruno Humbeeck
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională

Introducere
A alege înseamnă a renunța. Fără nicio îndoială. Dar cum să renunțăm, într-o lume care pretinde că putem avea tot ce ne dorim? Pe ce criterii să ne bazăm pentru a fi siguri că am făcut alegerea potrivită când este vorba despre atracție, seducție sau sentiment amoros? În ce măsură mai putem avea o oarecare certitudine într-un domeniu precum cel al iubirii, în care, în zilele noastre, totul pare să fie deopotrivă confuz, instabil și incert? Ce facem când un instinct, o emoție și un sentiment se împletesc cu imaginarul? Cum ieșim din încurcătură când trebuie ca pasiunea să asculte și de glasul rațiunii sau ca alegerea rațională să devină pasionantă? Mai este oare posibil un angajament întemeiat pe o convingere, când totul ne îmboldește să ne gândim că ceea ce trăim este poate la fel de volatil precum o stare pasională? Putem să ne imaginăm că vom păstra flacăra pasiunii pe termen lung când bănuim că ceea ce simțim poate fi doar un foc de paie? Problema alegerii în iubire pare să aibă o importanță capitală, cu atât mai mult cu cât, într-o societate ca a noastră, abecedarul fericirii este prezentat fie ca rezultatul unei vieți reușite cu cineva pe care l-am ales, cu care, până la capăt — sau măcar cât mai mult timp posibil —, suntem în măsură să ne înțelegem suficient de bine pentru a deveni, și unul, și celălalt, noi înșine într-un cuplu durabil, fie, dimpotrivă, ca efect al unei vieți suficient de pasionante încât să permită celui care o trăiește să se realizeze pe deplin prin experiențele — de preferință exaltante și multiple — care îl pun în scenă. Prin urmare, pentru a fi fericit în dragoste, trebuie ori să îi faci față pe viață, ori să multiplici aventurile stârnite de dorință. Dar oricare ar fi opțiunea avută în vedere, fiecare trebuie să își pună întrebări, pe întreg parcursul său, asupra pertinenței, consistenței și oportunității propriilor sale alegeri amoroase.
Cei care aleg pe viață riscă uneori să aibă un sentiment de iubire care lâncezește, devenind, cu timpul, searbăd sau dispărând prin eternizare. Dimpotrivă, cei care aleg din dorință, ghidați de poftele de moment, trecând, de exemplu, de la o iubire de o seară la o aventură de o noapte, se expun, înmulțind numărul de povești care nu îi angajează cu adevărat, riscului de a se confrunta poate cândva cu regretul că nu și-au făcut timp pentru a construi ceva solid, din cauză că s-au refugiat în evanescent, au evadat în virtual ori s-au mulțumit cu ceea ce era lipsit de consistență. Dar oare putem să alegem pe viață din dorință? Cum am putea să conciliem forța unei pasiuni care tinde să zdruncine fundamentul pe care ne sprijinim identitatea cu siguranța pe care ne-o dă un sentiment afectiv întemeiat pe un atașament durabil, de la care așteptăm să ne modeleze viziunea pe care o avem despre noi înșine și lumea în care evoluăm? Cum să armonizăm atracția, seducția, imaginația și sentimentul în cadrul unei alegeri care să ne permită să ne urmăm înclinațiile, dar și să ne angajăm într-un viitor care să nu fie prea incert? Sau, cu alte cuvinte, cum să ne încredem în instinctele, pulsiunile și dorințele noastre, rămânând, în același timp, suficient de lucizi când este vorba despre a trăi și a exprima un sentiment care poate colora o bună parte din existența noastră? Pe scurt, ce facem cu „loviturile de trăsnet“? Cum să le identificăm pe cele care prevestesc punctul de pornire al unei iubiri? Cum să le distingem de cele care nu anunță decât o furtună vremelnică, trecătoare ca o ploaie de vară? Cum să renunțăm când iubirea devine devoratoare? Trebuie să ținem sub control ceea ce pare să ne copleșească întru totul? Sau, dimpotrivă, să ne lăsăm duși de val? Frica de a trece pe lângă marea iubire, teama de a ne angaja prea mult în ceea ce poate că nu este, până la urmă, decât o explozie de nebunie trecătoare, anxietatea dată de o stare emoțională care dezechilibrează, angoasa vidului în fața prăpastiei care se deschide în calea celor care au impresia că iubesc prea mult... Frică, teamă, anxietate, angoasă. Iubirea nu este întotdeauna trăită de cei implicați ca o problemă, dar, de fiecare dată, este percepută de aceștia ca o ecuație cu mai multe necunoscute: sinele, altcineva decât sinele și relația care îi leagă pe unul de celălalt într-o istorie, scurtă sau lungă, care urmează să fie mereu scrisă și rescrisă, pentru că va fi totdeauna, după cum știm, banal de unică și deosebit de universală.
TOP 10 Cărți