Autor Paul Dolan
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Inteligența Emoțională
Există două probleme esenţiale în studiul fericirii (eu prefer eticheta de stare de bine subiectivă). Prima este o distincţie clasică, datând încă de pe vremea lui Aristotel, între două moduri de a privi o viaţă bună: o viaţă de plăcere, mulţumire şi alte sentimente pozitive sau una care este bine trăită şi plină de semnificație. Alegerea netă a oricăreia dintre ele prezintă dezavantaje. Dacă preferaţi bucuria în detrimentul semnificației veţi fi considerat hedonist, acesta nefiind un compliment. Pe de altă parte, sunteţi pe bună dreptate numit cârtitor dacă proclamaţi că plăcerea este frivolă şi că doar virtutea şi semnificația contează. Cum ar trebui să definiţi fericirea, ca să nu fiţi numit nici hedonist, nici cârtitor? A doua mare întrebare legată de fericire este: cum o măsurăm? Ar trebui să studiem cum se simt oamenii pe parcursul trecerii lor prin viaţă, dacă resimt în principal fericire sau nefericire?
Ar trebui oare să le cerem să se oprească pentru o clipă şi să se gândească la vieţile lor, după care să spună dacă sunt sau nu mulţumiţi de ele? Cele două întrebări au legătură între ele. Pare firesc să folosim metode de măsurare a satisfacţiei de viaţă pentru a afla dacă oamenii găsesc un sens al vieţii lor şi să identificăm senzaţiile de fericire măsurând experienţele prin care trec. Acesta a fost şi punctul meu de vedere, pe care mi l-am menținut mai mulţi ani, dar Paul Dolan vede lucrurile altfel. Pentru început, el e mult mai interesat de experienţele de viaţă ale oamenilor decât de modul în care îşi evaluează vieţile. Ideea inovatoare este să considerăm atributele „cu semnificație“ şi „lipsit de semnificație“ ca ținând de experienţe, nu de opinii. Din punctul lui de vedere, activităţile diferă în ce privește experienţa subiectivă a vieții duse având un scop – munca voluntară este asociată cu un sens al scopului, ceea ce nu poți simți atunci când butonezi telecomanda televizorului. Pentru Dolan, motivaţia şi plăcerea sunt componente de bază ale fericirii. Aceasta este o perspectivă curajoasă şi originală.
TOP 10 Cărți