Într-o dimineaţă rece de sfârşit de martie, Schuyler Van Alen intră pe uşile de sticlă ale Şcolii Duchesne, simţindu-se uşurată când păşi în vestibulul masiv dominat de portretul impozant al fondatoarei şcolii, pictat de John Singer Sargent. Nu-şi dădu jos gluga de pe părul des şi negru, preferând anonimatul în locul saluturilor obişnuite schimbate între elevi. Era ciudat să se gândească la şcoală ca la un refugiu, o scăpare, un loc în care abia aştepta să ajungă. Mult timp, Duchesne, cu podelele de marmură şi panorama fascinantă asupra lui Central Park, nu fusese nimic altceva decât o cameră de tortură. Fusese îngrozită că trebuia să urce scările imense, se simţise oribil în sălile de clasă prost încălzite şi chiar reuşise să ajungă să dispreţuiască gresia splendidă din cantină. La şcoală, Schuyler adesea se simţea neatrăgătoare şi invizibilă, deşi ochii ei albaştri adânci şi trăsăturile delicate ce te trimiteau cu gândul la păpuşile de porţelan de Dresda contraziceau asta. Întreaga sa viaţă, colegii ei bogaţi o trataseră ca pe o ciudată, o inadaptată – nedorită şi de neatins. Chiar dacă familia ei era una dintre cele mai vechi şi mai nobile din istoria oraşului, vremurile se schimbaseră. Cei din familia Van Alen, odinioară un clan mândru şi renumit, îşi pierduseră strălucirea de-a lungul secolelor, astfel încât, în prezent, dispăruseră aproape cu totul. Schuyler era printre ultimii descendenţi. O vreme, Schuyler sperase că întoarcerea din exil a bunicului ei avea să schimbe lucrurile, că prezenţa lui Lawrence în viaţa ei avea să însemne că nu mai era singură pe lume. Dar speranţele ei se năruiseră când Charles Force o luase din casa dărăpănată situată pe Riverside Drive, singurul cămin pe carel cunoscuse vreodată. — Ai de gând să te dai la o parte sau trebuie să iau măsuri? Schuyler tresări. Nu observase că rămăsese pierdută în gânduri în faţa vestiarului ei şi a celui de deasupra lui. Soneria care indica începutul zilei de şcoală ţârâia nebuneşte. În spatele ei stătea Mimi Force, noua ei colegă de apartament. Oricât de nelalocul ei s-ar fi simţit Schuyler la şcoală, nu exista termen de comparaţie faţă de frigul polar pe care îl îndura în fiecare zi în casa familiei Force, situată vizavi de Metropolitan Museum. La Duchesne, nu era nevoită să audă în fiecare secundă mormăielile lui Mimi legate de ea. Sau cel puţin le auzea doar la câteva ore. Nu e de mirare că la Duchesne începuse să se simtă mai bine ca acasă.